Câte zile are anul atâţia litri de alcool în rezervoare

Joi, 13 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi Detaşamentului Sprijin Operativ au desfăşurat o acţiune pentru combaterea activităţilor ilegale cu produse accizabile.

În jurul orei 16.00, aceştia au observat două autoturisme care se deplasau pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare spre localitatea Decebal, au trecut la urmărirea lor, iar la ieşirea din municipiu, în parcarea unui motel au oprit unul dintre autoturisme. Este vorba despre un Volkswagen Passat, înmatriculat în Ungaria, la volanul căruia se afla Jozsef N., în vârstă de 21 de ani, din Dara, judeţul Satu Mare. La o primă verificare a autoturismului, poliţiştii de frontieră au observat că maşina este prevăzută cu un rezervor confecţionat artizanal în care se afla o cantitate nedeterminată de lichid. De aceea, au condus autoturismul şi pe şoferul acestuia la sediul IJPF Satu Mare.

Între timp, şoferul celui de-al doilea autoturism pe care frontieriştii au vrut să-l oprească în trafic pentru control, o Dacia înmatriculată în Satu Mare a intrat pe un drum neamenajat, refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră. S-a pornit în urmărirea lui, însă şoferul a adandonat maşina şi a fugit pe un teren viran. Şi în acest caz s-a constatat că autoturismul era prevăzut cu un rezervor confecţionat artizanal în care se afla o importantă cantitate de lichid. Maşina a fost transportată pe o platformă până la sediul IJPF Satu Mare.

Continuând cercetările, poliţiştii de frontieră au constatat că şi autoturismul Dacia este tot al lui Jozsef N., cel care a condus autovehiculul VW Passat oprit cu puţin timp înainte.

În cursul zilei de vineri, 14 ianuarie a.c., cele două autoturisme au fost conduse la sediul unei societăţi comerciale din Mărtineşti, unde cu mijloacele tehnice din dotarea firmei respective poliţiştii de frontieră împreună cu inspectorii vamali din cardul DJAOV Satu Mare au evacuat din rezervoarele artizanale ale celor două autoturisme o cantitate totală de 365 litri de alcool (245 litri în Dacia şi 120 în VW Passat), având o concentraţie de 95 grade etilice.

Autoturismele şi întreaga cantitate de alcool etilic au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră sătmăreni.

Totodată, lui Jozsef N. i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita admisă. Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii de frontieră sătmăreni.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Câte zile are anul atâţia litri de alcool în rezervoare"

  1. ioana   15 ianuarie 2011 at 10:26 pm

    si din patru in patru ani inculpatul isi modifica capacitatea rezervoarelor la 366 litri:))

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.