Ceai şi pâine cu untură pentru nevoiaşi

De 15 ani, în perioada friguroasă, nevoiaşii din Satu Mare se adună în locurile deja cunoscute pentru a primi ceaiul fierbinte şi pâinea cu untură oferite de voluntarii Organizaţiei Caritas şi cei ai Serviciului de Ajutor Maltez. O astfel de acţiune este organizată începând de ieri, iar până pe 20 ianuarie voluntarii vor împărţi zilnic câte 400 de porţii de ceai şi pâine cu untură. Oamenii şi copiii străzii, precum şi nevoiaşii care nu se află în evidenţele organizaţiilor de binefacere sunt beneficiarii acestei acţiuni umanitare, afirmă Vasile Nevezi din partea Serviciului de Ajutor Maltez. Acesta susţine că în fiecare zi a acţiunii pâinea şi ceaiul pregătite sunt împărţite până la ultima firimitură şi picătură. Totodată, nu se ţine cont dacă nevoiaşii solicită supliment, cu atât mai mult cu cât majoritatea dintre aceştia mai duc şi celor rămaşi prin adăposturi câte o felie-două de pâine.

Ieri, pâinea cu untură şi ceaiul au fost împărţite în cartierul Micro 14, pe aleea Neajlov. Joi, 13 ianuarie, de la ora 14, voluntarii vor fi prezenţi în cartierul social de pe strada Crângului, marţi, 18 ianuarie în cartierul Soarelui, la blocul social de pe strada Ostrovului, iar în dat de 20 ianuarie, pe strada Ion Ghica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.