Sătmăreanca Săptămânii – Ana Dorle

Sătmăreanul: Spune-ne câte ceva despre tine
Ana: Mă numesc Ana Dorle ,am 18 ani şi sunt elevă la Liceul Teoretic, Negreşti Oaş, clasa a 12-a D, specializare filologie. Fiind în ultimul an profit mult mai mult de momentele pe care le petrec cu colegii mei, cu profesorii, faţă de anii precedenţi. Este anul cel mai solicitant din punct de vedere al învăţatului însă şi cel mai frumos.

Sătmăreanul: Care este reţeaua ta de socializare favorită şi cam cât timp îi aloci săptămânal?
Ana: Hi5 şi Facebook unde de altfel ne-am cunoscut. Încerc totuşi să nu abuzez de niciuna dintre ele , intrând mai mult seara după ce mi-am terminat treburile.

Sătmăreanul: Când spui Satu Mare, care este prima imagine care iţi vine în minte?
Ana: Prima imagine care îmi vine în minte este Turnul Pompierilor. Este o clădire foarte veche din oraş care pe vremuri era cea mai înaltă clădire din Satu Mare iar acolo în vârful turnului stăteau pompierii care vedeau tot ceea ce se întâmpla în oraş.  De exemplu dacă ardea ceva sau se vedea fum undeva ei erau primii care săreau în ajutor. Acest turn este ca o mărturie a faptului că oraşul există de secole bune. Turnul este  un martor a tot ceea ce sa întâmplat în oraş, este ca un fel de simbol al oraşului.

Sătmăreanul: Daca ar fi să compari Satu Mare cu un animal care ar fi acela?
Ana: Este imposibil de comparat un oras cu un animal, deoarece un animal are un caracter fix, pe cand orasul evoleaza odata cu societatea.

Sătmăreanul: Trei lucruri care iţi plac la Satu Mare
Ana: Satu-Mare este un oraş cu multe resurse, în ideea în care ai o bibliotecă dacă vrei să citeşti; pentru tineret şcolile sunt destul de bune; oferă posibilităţi sociale pentru tineri şi nu numai şi mai ofera de asemenea posibilităţi culturale ( biblioteca oraşului, teatrul, filarmonica).

Sătmăreanul: Trei lucruri pe care le urăşti la Satu Mare
Ana: Ceea ce nu-mi place la Satu-Mare este că oraşul este exagerat de înghesuit, e concentrat practic într-un singur punct,  odata ce te-ai îndepartat de acest punct nu mai ai ce să faci şi ce să vezi. Apoi nu există suficient de multe locuri de muncă pentru tineri. Al treilea lucru care mă deranjează este faptul că în ultima vreme oraşul este foarte monoton, pe vremuri era mult mai atractiv.

Sătmăreanul: Ce ii lipseşte cel mai mult Sătmarului?
Ana: Cred că până la urmă sunt aceleaşi probleme ca în toată ţara în special acum cu criza: lipsa banilor, şomaj,  lipsa  locurilor de muncă.

Cum este Ana?
Cel mai mult îmi place să: fac experimente gastronomice
Calităţi: bună ascultătoare
Defecte: prea multă încredere în oameni
Urăsc să: mi se dea ordine
În timpul liber îmi place să: ies cu prietenele mele: D.P.F.
Cartea preferată: „Ion” de Liviu Rebreanu
Mi-ar plăcea să: călătoresc în cât mai multe ţări

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Sătmăreanca Săptămânii – Ana Dorle"

  1. m3   20 decembrie 2010 at 7:52 pm

    Ce-i drept, si eu m-am gandit ca scolile pentru batrani sunt cam slabe.

    Răspunde
  2. floryy   20 decembrie 2010 at 9:08 pm

    Bravoo scumpo,sa ne traiesti divo :p

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.