Tangoul – Istorie + pasiune

Acest dans senzual a apărut undeva la sfârşitul secolului XIX, în jurul anului 1880. Nu există date precise legate de apariţia tangoului, aceasta şi datorită comunităţii de oameni în care a apărut tangoul, iar despre naşterea tangoului ştim mai multe poveşti decât date istorice concrete.

Buenos Aires era, la sfărşitul secolului 19, un oraş care primea din Europa şi din restul lumii un şir nesfărşit de emigranţi – francezi, germani, italieni, spanioli, evrei, şi aşa mai departe. Fiecare grup venea în Argentina aducănd cu el o părticică din cultura proprie, inclusiv muzica şi dansul. Acest val de emigranţi a făcut ca populaţia din Buenos Aires să crească de la câteva sute de mii de locuitori la peste 8 milioane în 1913.

Tangoul a aparut în periferiile din Buenos Aires în baruri, bordeluri etc, unde bărbaţi singuri îşi petreceau vremea bând, jucând cărţi, dansând sau apelând la serviciile „celei mai vechi profesii din lume”. A dansa tango cu o femeie în acea vreme era considerat obscen – îmbrăţişarea este prea intimă, picioarele se ating şi se întrepătrund… Aşa încât dacă bărbaţii doreau să încerce un pas nou sau să înveţe să danseze, singura posibilitate era să danseze cu un alt bârbat. Dansatorii de tango repetau între ei astfel încât să atragă admiraţia doamnelor. Experimentând şi dansând unii cu alţii, aceşti dansatori, mulţi anonimi, au creat dansul tango.

Varietatea culturilor reprezentate de aceşti emigranţi avea să aducă un nou gen de muzică ce contopea ritmurile europene cu cele africane şi cu muzica indigenă a amerindienilor rezidenţi în pampasurile argentiniene.
Chiar şi aici se loveau de bariere lingvistice în încercarea de a comunica cu prostituatele care, la rândul lor, aveau origini foarte diverse. În aceste condiţii, Tango-ul, ca dans, a evoluat ca un mod de comunicare non-verbală (gen pantomimă) cu conotaţii sexuale, între prostituate şi clienţi.

În acea perioadă tango-ul nu era considerat un dans acceptabil în societate pentru că, având în vedere unde apăruse tangoul, oamenii îl considerau imoral. Treptat însă, clasa de jos din Buenos Aires începe să asculte şi să danseze tango.
Europenii au descoperit tangoul în bordelurile şi spectacolele de cabaret din Buenos Aires dar şi prin intermediul unor artişti, ce o dată plecaşi din Argentina încep a promova acest dans în Europa. Aşa se face că la începutul secolului XX, Tangoul argentinian se dansa la Paris în saloanele de dans. De aici s-a intors în Argentina cu o aura de eveniment monden, de mare răsunet.

Perioada 20’-50’ este cunoscută ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul şi literatura de tango au atins maturitatea artistică. Emulaţia Buenos Airesului a cuprins un număr neînchipuit de mare de virtuoşi muzicieni, dansatori, poeţi. artişti plastici şi nu în ultimul rând locuitorii Buenos Airesului.

Dictatura militară din Argentina din perioada 1963-1983 cu mici întreruperi, va “ înlănţui” manifestările publice de tango. Tangoul se retrage din nou în cartierele mărginaşe ale Buenos Airesului, în petreceri private şi mici localuri.
Din anii 80’ tangoul renaşte în opinia publică internaţională prin spectacole de tango argentinian. Apare un nou stil – “tango fantasia”, stilul de scena, de spectacol, “tangoul de privit”.

Inima tangoului a fost şi este Buenos Aires. Majoritatea maeştrilor dansatori de tango sunt argentinieni. Tangoul se dansează în toată lumea iar Romania nu face excepţie. Există deja câteva şcoli de tango renumite în Bucureşti, Constanţa, Brasov şi Cluj.

Să nu uităm însă că Istoria Tangoului încă se scrie. Pentru că Tangoul este în continuă mişcare, este viu, este o expresie a timpurilor trecute de glorie şi a prezentului tumultos, schimbător.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.