Interviu cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, comisar şef Stelian Călugăru (III)

De unde primeşte Serviciul Judeţean Anticorupţie cele mai multe şi mai viabile informaţii despre persoane corupte  din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor ?

–   La nivel de Satu Mare, culmea este că primim tocmai de la Poliţia de Frontieră. Mai exact, de la conducerea Poliţiei de Frontieră primim cele mai multe informaţii despre potenţiali factori de corupţie specifici, despre oameni care sunt potenţiali corupţi. Am spus că e „culmea” că primim cele mai multe informaţii de aici tocmai pentru că în activitatea Poliţiei de Frontieră există un fel de predispoziţie spre corupţie. Funcţionarul public de la Poliţia de Frontieră care stă şi îngheaţă pe câmp, în patrulare, pentru circa 12 milioane de lei vechi pe lună se gândeşte destul de uşor că se poate şi altfel, adică să stea la un moment dat doar să fumeze o ţigară şi să ia 1000 de euro pentru că se uită o vreme în altă parte decât în zona în care se întâmplă ceva…

Cum ar fi o micuţă contrabandă, de exemplu…

–   Da, acesta e un exemplu… Apoi, o altă structură de la care primim informaţii bune este aceea a serviciului de la Satu Mare care aparţine de DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă – n. red.). Şi mai primim informaţii şi de la cetăţeni – mai puţini decât ne-am aşteptat noi. Însă, mai nou, încep să apară tot mai multe informaţii chiar de la funcţionari publici, ceea ce ne bucură într-un fel. Pentru că există şi mulţi funcţionari publici oneşti, să ştiţi. Şi dintre aceştia vin şi ne spun, de exemplu, despre câte un coleg de-al lor că „uite, domnule, ce face ăsta, nu mai scap de el, tot vrea să-mi dea bani ca să fac lucruri necinstite !” E foarte uşor de spus că datoria unui funcţionar public este aceea de a-l refuza pe un coleg care vine cu asemenea propuneri, dar în practică… Pentru că un funcţionar cinstit îl refuză o dată, îl refuză de trei ori, dar omul celălalt poate să-i spună „bine, m-ai refuzat tu, dar ar trebui să e gândeşti bine dacă iei tu banii, totuşi, sau mă duc la şeful tău şi tot îmi rezolv treaba !” Şi atunci acel funcţionar vine până la urmă şi ne spune ce se întâmplă şi noi avem posibilitatea să-l prindem în flagrant pe acel individ al cărui interes este să corupă şi care-şi urmăreşte acest interes prin orice mijloace şi până la urmă tot găseşte pe cineva dispus să-i primească banii ! Sunt exemple destule: dacă nu reuşeşte cu un poliţist, poate reuşeşte la şeful lui, dacă nici acolo atunci poate încearcă mai departe la vreun procuror sau la vreun judecător, dacă e vorba de un exemplu de problemă penală. Acest gen de oameni, dacă au în cap că trebuie să-şi rezolve problema mituind, atâta tot încearcă şi atâta tot plusează până găsesc pe cineva mai slab de înger şi care ia „momeala”…

Din câte ştiu eu, DGA-ul face şi teste de integritate în rândul funcţionarilor publici, nişte teste oarecum asemănătoare cu cele care în marketing se folosesc de principiul „cumpărătorului sub acoperire”, nu ?

–   Da, facem şi astfel de teste de integritate în toate instituţiile care ţin de Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel că eu îi sfătuiesc pe acei funcţionari publici care au înclinaţia de a pretinde şi de a primi sume de bani să nu cedeze unei asemenea tentaţii pentru că niciodată nu au de unde să ştie concret cine este cel care le întinde suma respectivă de bani şi nu au de unde să ştie sigur dacă nu cumva în spatele aceluia nu este procurorul, ofiţerul DGA sau alt lucrător anticorupţie… Toţi trebuie să se gândească foarte bine de zece ori dacă merită să săvârşească o faptă de corupţie pentru că dacă s-a pretat la aşa ceva sigur nu mai doarme liniştit şi devine extrem de vulnerabil. Pentru că acela care i-a dat o dată o sumă de bani îl va tracasa toată viaţa: azi îi cere ceva, mâine cere iar altceva şi poimâine, dacă nu i se satisface cererea, îi aruncă în faţă că „domnule, rebuie să faci cum zic eu pentru că eu ţi-am dat bani, te-am înregistrat pe ascuns sau te-am filmat, eşti al meu de acum încolo, joci cum îţi cânt eu !” Dacă un funcţionar public vrea să ajungă în astfel de situaţii şi, până la urmă, să rişte să fie prins că este corupt, nu are decât să suporte consecinţele !

Şi aceste teste de integritate se fac chiar în toate structurile locale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor ?

Da, bineînţeles. Se fac cu ofiţeri sub acoperire şi nici o instituţie nu e scutită.

Dar nu există posibilitatea ca aceste teste să fie taxate drept provocări ?

–    Există, într-adevăr, o asemenea posibilitate, astfel că actualmente se caută introducerea unor prevederi legislative suplimentare care să explice mai clar până unde se poate merge cu testele de integritate şi unde ar fi limita de la care un astfel de test ar putea fi considerat o provocare. Dar, ca opinie personală, mă întreb cum să se poată vorbi de „provocare” in condiţiile în care tu, ca funcţionar public, ceri o sumă de bani şi altul ţi-o dă. Pentru că nu se întâmplă niciodată la un test de integritate ca ofiţerul sub acoperire să zică, el, că „îţi dau 5000 de euro, scapă-mă de dosar sau scapă-mă de problema pe care o am !” Eventual, acesta poate avea o atitudine obişnuită pentru orice om care are o problemă, adică să roage funcţionarul public să nu fie atât de drastic, iar dacă acel funcţionar public ajunge să-i spună „dă-mi bani şi se rezolvă „, este clar că a picat testul de integritate şi că nu e vorba de nici o provocare !

Domnule comisar şef Călugăru, sunt o droaie de instituţii care au inclusă în activitatea lor combaterea corupţiei şi tot degeaba, corupţia a ajuns să fie endemică. Ce lipseşte, totuşi, pentru ca lupta anticorupţie să fie odată eficientă cu adevărat ? Despre lipsa unor legi mai aspre aţi vorbit convingător, astfel că acum aţi putea să spuneţi ceva despre alte „hibe”…

–   Daţi-mi voie, totuşi, să o mai spun o dată: în primul rând legislaţia este defectuoasă ! Trebuie să recunosc că avem şi lipsuri logistice, avem şi lipsuri de personal – dar acestea pot fi oarecum suplinite prin intensificarea muncii propriu-zise, în schimb la aceeaşi parte cu legislaţia ne împiedicăm din nou. Poţi avea rezultate vizibile în lupta anticorupţie numai dacă ai la îndemînă o legislaţie adecvată, care să te sprijine realmente în activitatea asta, nu cum e acum… În prezent, orice ar face, un ofiţer anticorupţie este privit mai „ciudat” de multă lume pentru că, în condiţiile în care un „biet” corupt a luat numai bani de o casă,  acel ofiţer nu are altă treabă mai bună decât să-l urmărească ! Este adevărat că, într-o bună măsură, situaţia de la Satu Mare este un pic mai altfel în sensul că imaginea ofiţerilor anticorupţie este destul de bună, dar în restul ţării sunt probleme din acest punct de vedere, tocmai pentru că legea permite eliberarea persoanelor dovedite a fi corupte.

Spuneaţi la un moment dat că, la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie, se lucrează la un fel de „hartă” cu instituţiile mai corupte…

–   Este improprie denumirea de „hartă”, mai degrabă este vorba de o schemă a vulnerabilităţilor existente la nivelul unor instituţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care o să ne ajute foarte mult în combaterea actelor de corupţie.

Şi puteţi să faceţi, de exemplu, un fel de „clasament” al celor mai coruptibile instituţii din judeţul Satu Mare ?

–   Vulnerabilitate mai mare din punctul de vedere al coruptibilităţii există, în primul rând, acolo unde ai d-a face cu mediul infracţional pentru că întotdeauna un element al lumii infracţionale, un „intelop”, este interesat să ajungă să colaboreze cu funcţionari publici din orice domeniu, dar mai ales din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din Minsterul Pubic sau din Ministerul Justiţiei. În aceste zone se întâmplă cele mai mari „necazuri”. Acolo unde lupta se duce pe un teren vulnerabil, acolo unde – ca să dau un exemplu – poliţistul are de-a face direct cu infractori, există întotdeauna un risc crescut de corupţie…. Ca să fiu un pic şi mai explicit, revin la exemplul pe care am dat, cel cu poliţistul de frontieră care patrulează pe fîşie. Dacă raza lui de acţiune este de doi kilometri, este suficient ca el să meargă mai spre stânga atunci când, de fapt, el ar trebui să fie atent în dreapta şi atunci el poate primi o sumă de bani sau alte foloase necuvenite. Pentru că acei contrabandişti, acei oameni care îşi duc traiul din trafic ilegal cu tot felul de produse, vor avea întotdeauna interesul să atragă poliţişti de frontieră de partea lor. Este evident pentru oricine că nu se poate face contrabandă fără participarea unui poliţist de frontieră sau poliţist sau vreun funcţionar public asemănător !

Aţi tot prins şi poliţişti de frontieră, şi poliţişti implicaţi în contrabanda de ţigări, dar pieţele sătmărene tot sunt ticsite cu ţigări de contrabandă. Adică mai există corupţie cu tonele în zona asta !

–   Chiar am discutat recent cu şefii locali ai Poliţiei de Frontieră şi i-am întrebat de unde mai sunt atâtea ţigări. Că, dacă sunt trecute pe „fâşia verde”, nu există să nu rămână urme ! Dar ei, la Poliţia de Frontieră, nu au constatări ale unor astfel de treceri… Prin Halmeu nu se poate trece, chiar şi cu complicitatea unor funcţionari publici de acolo, mai mult de câteva zeci de cartuşe de ţigări ascunse într-o maşină, pe la motor sau portbagaj sau la rezervor sau mai ştiu eu pe unde. Nu cred că s-ar putea alimenta piaţa sătmăreană a ţigărilor de contrabandă doar cu cât se trece pe la Halmeu ! Le-am spus că o să ne ocupăm şi mai intens să vedem ce se întâmplă în acest sector al contrabandei cu ţigări, dar nu excludem nici varianta existenţei unor fabrici clandestine de ţigări pe undeva prin zonă, aşa cum au mai fost descoperite în alte părţi ale ţării.

Pe mine, unul, m-a suprins afirmaţia dumneavoastră că primiţi multe informaţii pertinente tocmai de la conducerea IJPF Satu Mare. Sigur ştiţi foarte bine că, de mult timp, colegii mei de la „Gazeta de Nord-Vest” sunt aproape convinşi – ca să mă exprim „diplomatic” – că tocmai cei din conducerea Poliţiei de Frontieră de aici sunt vârâţi până-n gât în contrabanda cu ţigări.

–   Eu nu pot să dau deoparte o informaţie, care se dovedeşte a se confirma ulterior, pe considerentul că vine de la unul sau de la altul. Eu, ca să zic aşa, lucrez „cu materialul clientului”: mi se dă informaţia, o procesez şi dacă e pertinentă e foarte bine. Şi acum daţi-mi voie să anticipez o întrebare firească din partea dumneavoastră: de unde ştiu că nu se dau astfel de informaţii tocmai pentru a „canaliza” intenţionat munca noastră spre o anumită direcţie, spe locuri şi domenii care nu prezintă interes pentru cei care dau informaţiile respective ?

Exact ! Şi o completare: de unde ştiţi că nu există, de fapt, o concurenţă în afacerile de contrabandă la cei care vă furnizează unele informaţii despre alte persoane ?

–   Vă rog să mă credeţi că ştim să verificăm şi să coroborăm informaţiile pe care le primim. Dovada: într-un an şi jumătate am destructurat cinci grupări infracţionale consistente care se ocupau cu traficul cu ţigări de contrabandă. Şi toate aceste grupări au avut legături cu mediul poliţiştilor, de frontieră sau nu.

Bine, domnule comisar şef, dar tot nu aţi continuat cu „clasamentul ” instituţiilor mai … coruptibile. Că despre asta începusem să vorbim şi s-a ajuns iar la Poliţia de Frontieră.

Studiul nostru este în curs de realizare, încă…Atunci când se va finaliza, voi avea date mai concrete. Dar trebuie să subliniez că astfel de vulnerabilităţi pot fi diminuate considerabil dacă se înţelege mai bine, de către cetăţeni, că se pot adresa cu toată încrederea Serviciului Judeţean Anticorupţie ori de câte ori au cunoştinţă de săvârşirea unor acte şi fapte de corupţie. Pentru că noi nu am lăsat nesoluţionată nici o informaţie şi niciodată nu am expus cunoştinţei opiniei publice vreo persoană care ne-a sprijinit într-un fel sau altul !

Interviu realizat de Dorin  Prunilă

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Interviu cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, comisar şef Stelian Călugăru (III)"

  1. dodo   6 decembrie 2010 at 3:54 pm

    ca politist de frontiera nu poti sa faci contrabanda cu tigari, asa de unul singur. Normal ca stiu si superiorii ce se intampla. E un sistem piramidal cu simplii frontieristi la baza, si cu superiorii deasupra lor

    Răspunde
  2. lulu   7 decembrie 2010 at 12:39 pm

    oare nu vede nimeni ce masini de lux au politistii de frontiera, si ce case au? de unde au atatia bani? din salariul de 1500 de lei?sa fim seriosi

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.