Câţiva deţinuţii şi-au văzut azi familiile

De Moş Nicolae deţinuţii din cadrul Peniteciarului Satu Mare au avut ocazia să îşi vadă familiile. Timp de două ore persoanele private de libertate au stat alături de soţiile şi copii lor, pe care nu i-au văzut de ani de zile. Pe feţele deţinuţilor se putea citi fericirea, pentru că au beneficiat de 120 de minute alături de cei dragi inimii lor.

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Nicolae, 5 persoane privete de libertate aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare au beneficiat de acordarea unei vizite suplimentare obţinută pe baza unui comportament adecvat dealungul timpului şi că nu au săvârşit abateri disciplinare.

Poci Vasile, unul dintre deţinuţii încişi la Satu Mare s-a bucurat enorm că şi-a văzut copii, pe care nu i-a putut întâlni timp de 2 ani de zile. Închis pentru omor calificat bărbatul şi-a petrecut 6 ani din viaţă după gratii, până la eliberare mai având alţi 4 ani. Acesta a declart că nu este tocmai plăcut să petreci sărbătorile în închisoare şi că aşteaptă cu nerăbdare astfel de acţiuni pentru a-şi revedea copii.

Cei aproximativ 10 copiii care au venit la părinţii lor în vizită la Penitenciar au primit de Moş Nicolae jucării din partea organizaţiei Caritas Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.