Victime salvate dintr-un lac înghețat

salvare1

salvare2

salvare3

salvare4

În baza planului de relații internaționale, activități bilaterale, precum și a programului de implementare a proiectului transfrontalier „START – Strenghtening cross border and inter-sectorial operability”, în luna februarie, în Ungaria, urma să se desfășoare un exercițiu având ca temă Intervenția comună a echipelor româno-ungare în acțiuni de salvare a persoanelor din lacuri înghețate.

Avându-se în vedere încălzirea bruscă a vremii, leader-ul proiectului, în colaborare cu partenerii din Ungaria, a propus schimbarea locației, respectiv lacul Bodi din județul Maramureș.

Exercițiul a fost condus de către ofițerul desemnat din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, lt. col. Constantin Ganea.

Scenariul exercițiului a presupus salvarea a trei victime care, în urma spargerii gheții, au căzut în apă.

La sosirea echipelor de salvare, doar două victime se aflau în poziție de imersie, acestea ținându-se de gheața din jurul lor, iar cea de-a treia era scufundată.

De urgență, au fost constituite două echipe mixte româno-maghiare (cu câte doi salvatori din partea română și un salvator din partea maghiară), care au acționat cu o barcă gonflabilă și o targă plutitoare.

Pentru acțiunile de căutare a celei de-a treia victime, s-a constituit o echipă de scafandri din cadrul Asociației de Salvări Speciale „Multisalva”, care au recuperat corpul acesteia.

Activitatea a avut un pronunțat caracter practic-aplicativ, prin care s-au urmărit: dobândirea cunoștințelor referitoare la acțiunile de căutare — salvare din medii ostile; exersarea și dezvoltarea cunoștințelor și abilităților pentru intervenție, în circumstanțe reale; sporirea și dezvoltarea capabilităților de cooperare și relaționare dintre participanți — interoperabilitatea structurilor, cât și aplicarea la scară extinsă a lecțiilor învățate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.