Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului

Duminică, 13 mai, începând cu ora 13.00, pe strada Rozelor (Dâmbu’ la Hașca), la locul numit Abrănești, va avea loc evenimentul „Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului – Sâmbra oilor sau Alesul”.

Acest eveniment a fost inițiat de crescătorul de ovine Berinde Ștefan, cunoscut în zonă sub numele de Ștefanu Bodii, și este organizat de acesta în colaborare cu Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Asociația crescătorilor de ovine și caprine Ovim-Nord din județul Satu Mare.

O sărbătoare pastorală ce se celebrează în ajunul Sângeorzului este alesul, adică momentul în care începe viaţa păstorească, urcă oile la munte, pentru pășunat, se fac strungile şi cólibele pentru anul în curs și se organizează sâmbrele, cunoscute și sub numele de alesul oilor. Peste tot în Ţara Oaşului, acum se angajează păcurarii la oi, se stabilesc drepturile şi obligaţiile acestora, se fixează simbria.
Cu acest prilej, vă invităm să luați parte, cu mic cu mare, la reconstituirea ritualului pastoral, care presupune următoarele secvențe:

-În perioada premergătoare sâmbrei are loc pregătirea spațiului: construirea staulului prevăzut cu despărțituri pentru separarea oilor sterpe de cele cu lapte și a strungilor cu vranițe prin care trec oile la muls, ridicarea comarnicului, a vârghinii și a sărcinerelor, cóliba, vatra focului cu gujba/ cujba de care se află agățată căldarea pentru gătit, pregătirea inventarului stânei (unitățile de măsură specifice, răzvașul/ răbojul/ carâmbul, lingurile păcurărești, găvanele, tocăneriul, strecurile de lapte, gălețile, căldările).

-În ziua sâmbrei, începând cu ora 7: mulsul oilor în știmb, adică gazdele și socotarii își mulg oile unii altora pentru a nu exista nicio îndoială că au mai lăsat lapte în pulpa oilor și pentru a asigura corectitudinea mulsorii oficiale.

-În ziua sâmbrei, începând cu ora 13:
-mulsul oilor de către mulgași,
-slujba de binecuvântare și sfințire;
-împreunatul și învârtitul oilor în jurul staulului, de trei ori, în sunet de tulnice, cu performarea unor acte ritualice, pentru ca însâmbratul să fie de bun augur: se aruncă sare peste oi (pentru a le feri de boli), se puşcă trei focuri de armă, pentru a obişnui oile cu fulgerele şi tunetele, dar şi pentru a speria duhurile rele şi spiritele jivinelor pădurii.
-măsurarea sau măsurișul laptelui, folosindu-se unitățile de măsură specifice: măsura (15l), cupa (3 l), paharul (1/2 l), lingura (10 linguri=1 pahar), pticurul și însemnându-se pe răzvaș.

Ceremonialul este urmărit cu foarte mare atenţie de către toţi cei prezenţi, deoarece astfel se măsoară atât câştigul după care urma ca fiecare gazdă să-şi primească produsele, dar, în acelaşi timp şi responsabilităţile care îi revin în plata păcurarilor. Totodată, se stabileşte şi după cât timp vine rândul fiecărei gazde la pregătitul caşului sau urdei (3-5 săptămâni).

-aprinderea focului viu. Acesta era păstrat cu mare grijă la stână, toată perioada păşunatului. Când vatra de foc era stinsă la o stână, ca urmare a viiturilor de apă sau a ploilor torenţiale, iar păcurarii nu aveau cu ce aprinde alt foc viu, mergeau în dealul învecinat şi aduceau foc în tăciune aprins. Focul viu avea rol protector asupra turmei de oi, cunoscut fiind faptul că, dacă oile începeau să dea lapte mai puţin erau mulse deasupra focului spre a le reveni laptele.

-masa pe două rânduri, cu bucatele tradiționale aduse de sâmbrași, zama de oaie pregătită la sâmbră, pălincă, danțul și petrecerea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.