Un irakian şi un palestinian reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Satu Mare

POLITIA DE FRONTIERA

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut doi cetăţeni, un irakian şi un palestinian, care intenţionau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 24 decembrie, pe timpul executării unor misiuni de supravhegere şi control la frontiera de stat, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al PF Satu Mare au observat, pe raza municipiului, reşedinţă de judeţ, două persoane de origine afro-asiatică în timp ce ieşeau dintr-un microbuz care circula pe ruta Baia Mare-Oradea.

Oamenii legii au început monitorizarea acestora, bărbaţii deplasându-se pe jos, spre frontiera de stat cu Ungaria, iar în momentul în care s-au apropiat de frontiera de stat, poliţiştii i-au reţinut.

Drept urmare, cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea legitimării, aceştia fiind un cetăţean irakian, iar celălalt palestinian, de 18, respectiv 20 de ani.

Persoanele reţinute au declarat că au plecat din Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş cu intenţia de a trece ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi cetăţeni actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi au fost predaţi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş, conform procedurilor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.