Tabără de arheologie la cuptoarele dacice de la Medieșu Aurit

Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Asociaţia „Omnis Barbaria” şi S.C. Raio Press Bucureşti, organizează în zilele de 7 și 8 august, la Rezervaţia arheologică „Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit”, o tabără de arheologie, la care vor participa un număr de 44 de elevi de gimnaziu din Bucureşti.

În cadrul taberei, copiii asistaţi de către arheologi şi istorici, vor pătrunde în fascinanta lume a arheologiei, vor învăţa ce însemnă un sit arheologic, care sunt etapele unui şantier, etc.

De asemenea, elevii vor vizita Castelul de la Medieş şi vor lua parte la o serie de activităţi demonstrative şi interactive care presupun meşteşuguri aşa cum se desfăşurau ele acum 2.000 de ani în zona dacilor liberi.

Dintre acestea amintim: olărit manual dar şi la roată, modelaj din lut, ţesut la război antic, confecţionat cămaşă de zale precum şi diverse etape ale procesului de prelucrare a fierului. Aşadar, copiii vor avea parte de un program inedit şi foarte dens.

cuptoare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.