Premieră regională. Investiție medicală de 90 de milioane de euro

Un centru integrat de transplant, primul din România şi din Europa de Sud-Est, urmează să fie amenajat la Cluj-Napoca, printr-o investiţie de aproximativ 90 de milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat miercuri, 18 noiembrie 2020, contractul de proiectare a uneia dintre cele mai importante investiţii medicale derulate vreodată în România: Centrul Integrat de Transplant de la Cluj.

Putem afirma, fără teama de a exagera, că este un moment cu adevărat istoric. Începe azi, efectiv, investiţia prin care vom poziţiona Clujul medical acolo unde îi este locul, pe harta extrem de puţinelor centre de transplant multiorgan din Europa. Centrul de la Cluj va fi unul al excelenţei atât în ceea ce priveşte chirurgia şi transplantul de organe cât şi în ceea ce priveşte cercetarea avansată în domeniu”, declară, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

În comunicat se mai arată că proiectul are un caracter profund inovator, vizând realizarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal.

În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu”, se menţionează în comunicat.

Sursa: www.capital.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.