Poliţista care a ucis o femeie pe trecerea de pietoni, rămâne în cadrul IPJ

Bianca-Avram
Bianca Avram, poliţista de 25 de ani care a omorât marţi (1 octombrie) seara o femeie de 75 de ani din Petreşti pe trecerea de pietoni rămâne în cadrul Poliţiei. Tânăra a fost audiată cu privire la acest accident în cursul zilei de joi, 3 octombrie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Ana Petric, poliţistei i s-a retras armamentul din dotare şi până la clarificarea situaţiei aceasta nu va mai patrula ci va efectua doar activităţi de birou. „Audierile în cazul accidentului de la Petreşti au început în cursul zilei de ieri (joi) deoarece tânăra care a lovit acel grup de oameni era în stare de şoc şi doar acum începe să-şi revină. Fata a intrat în serviciu la ora 20.00, după care a urcat în maşină pentru a face o tură în comună să vadă dacă totul este în ordine. La întoarcere spune că s-a uitat spre clădirea Primăriie ce se află la doar câţiva metri de trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul. Totul a durat doar o fracţiune de secundă şi când şi-a întors privirea pe carosabil era deja prea târziu şi nu a reuşit să evite accidentul”, a declarat pentru Sătmăreanul Ana Petric.

În urma accidentului femeia de 75 de ani a suferit leziuni grave la nivelul capului şi a decedat în drum spre spitalul din Oradea. A doua victimă, un bărbat de 68 de ani a scăpat cu leziuni uşoare.

Un Comentariu la "Poliţista care a ucis o femeie pe trecerea de pietoni, rămâne în cadrul IPJ"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.