Noul sistem de plată al parcării în municipiul Satu Mare

Administrația Domeniului Public aduce la cunoștința cetățenilor noul sistem de plată prin SMS a parcărilor. Astfel, noul sistem de plată permite cetățenilor să achite diferențiat parcarea, în funcție de zona în care se parchează.

Pentru utilizarea sistemului de plată într-un mod corect și eficient, locurile de parcare sunt împărţite în două zone (zona A şi zona B), iar pe fiecare indicator de parcare este inscripționată zona respectivă, cât și instrucțiunile de folosire a sistemului de plată. Față de SMS-urile transmise până acum, noul mesajul conține pe lângă numărul de înmatriculare al mașinii, codul zonei, respectiv 251 pentru zona A și 252 pentru zona B. Taxare locului de parcare se va face de luni până vineri, între orele 08.00-17.00. Ulterior efectuării plății, cetățenii vor primi un SMS de confirmare care va conţine ora până la care s-a făcut plata, zona şi numărul maşinii introduse (pentru care s-a făcut plata).

Numărul unic de SMS 7417 este disponibil în rețelele Digi, Orange, Telekom și Vodafone, însă SMS-ul de comandă trimis prin rețeaua Orange este taxat suplimentar cu 0,05euro + TVA. Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare, însă trimiterea lui se face imediat după parcarea autovehicului.

Cetățenii municipiului mai pot achita parcarea într-un mod eficient folosind aplicația gratuită TPARK pentru Android, iOS și Windows Phone, informatii suplimentare: www.tpark.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.