Meci amical. Ministrul Ioana Bran in echipa cu oficialități din lumea sportului european (Fotogalerie)

 

Ministrul tineretului și sportului a acceptat joi, 27 septembrie la Belgrad, invitația înaltului comisar european pentru educație, cultură, tineret și sport Tibor Navracsics, de a participa la un meci amical de fotbal cu scop caritabil.

Ministrul Tineretului si Sportului, deputatul social-democrat Ioana Bran a fost joi prezentă la seminarul dedicat Săptămânii Europene a Sportului și la reuniunea pe tema Healthy Lifestyle Beyond Borders, iar la finalul evenimentelor a jucat fotbal într-un mini-turneu demonstrativ, care a reunit două echipe ale participanților la reuniunea Comisiei Europene și o echipă a jurnaliștilor locali.

Ioana Bran a jucat în echipă cu oficialități din lumea sportului european, precum comisarul european Tibor Navracsics, sau Wolfgang Baumann, secretarul general al Federației Internaționale Sportul pentru Toți și a fost foarte aproape să și înscrie un gol.

Meciul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea copiilor bolnavi din Serbia, care au nevoie de tratament costisitor în străinătate. Ioana Bran a oferit organizatorilor 3 tricouri oficiale originale ale echipelor naționale de volei, baschet și rugby ale României, toate cu semnăturile sportivilor români.

„A fost o inițiativă lăudabilă, când este vorba de a sprijini niște copii bolnavi care au nevoie de tratamente, trebuie făcut orice efort. Vreau să-i mulțumesc și președintelui FR Rugby Alin Petrache, care m-a ajutat să obțin în timp util tricourile tricolorilor români și să le pot astfel oferi pentru licitația de la Belgrad. Cât despre meciul în sine, rezultatul nici nu mai contează, important este că ne-am adunat cu toții pentru a promova mișcarea sportivă și pentru a face un gest simbolic care sper să-i determine și pe alții să se alăture acelei campanii sociale” a declarat ministrul Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.