Zeci de firme nu și-au protejat angajații pe perioada caniculei

DSC_0619

Potrivit reprezentantului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare, Alin Dan, din controalele efectuate pe durata caniculei de acum două săptămâni, reiese că zeci de firme din județul nostru nu și-au protejat angajații de impactul temperaturilor extrem de ridicate.

În urma controalelor efectuate inspectorii de muncă au constatat un număr de 34 de deficiențe și au aplicat amenzi în cuantum total de 10.500 de lei.

Prezent la ședința de azi, 17 iulie a Comisiei de Dialog Social, Alin Dan a declarat că asemenea controale vor continua și în perioadele următoare în care temperaturile ating cote caniculare. Angajatorii care nu respectă prevederile legale cu privire la protejarea angajatorilor în perioadele de caniculă, riscă amenzi cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei, a declarat Alin Dan.

„Nu mă bucură cu nimic că s-au sancţionat, că nu acesta este scopul să sancţionăm agenţii economici. Scopul este acela de a asigura condiţiile minime pentru angajaţi, pentru a nu se întâmpla probleme deosebite vizavi de starea lor de sănătate şi de puterea lor de muncă”, a declarat în luarea de cuvânt prefectul Eugeniu Avram.

Un Comentariu la "Zeci de firme nu și-au protejat angajații pe perioada caniculei"

  1. Pingback: Angajatorii din România nu își protejează salariaţii împotriva caniculei – EQY News

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.