Începe o grevă fiscală la Satu Mare ?

Deşi cam pare greu de crezut, se pare că încep să apară primele semne ale primei posibile greve fiscale în România. E şi asta o formă de protest împotriva a ceea ce tot comite zilnic bocoguvernul ? O fi. Cert este că, până la data de 30 august 2010, la casele teritoriale de pensii au fost înregistrate un număr de 33.972 declaraţii de asigurare, după cum se arată într-un document al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). Pare să fie vorba doar de statistică plicticoasă, dar dacă punem pe cântar şi faptul că – potrivit informaţiilor furnizate de haoticul Minister al Muncii – numărul  total  de contribuabili care ar fi fost obligaţi să depună aceste declaraţii este de 450.000, situaţia concretă începe să prindă alt contur.

In judeţul Satu Mare se estimează că ar fi aproximativ 4000 de astfel de contribuabili, dar – conform documentului făcut public de CNPAS şi intitulat “Situaţia privind declaraţiile primite în baza OUG 58/2010 la nivelul caselor teritoriale de pensii” – până în 30 august numai 582 de persoane s-au dus frumuşel să achite dările către stat în noua lor formă.

Persoanele care realizează venituri de natură profesională, aşa cum sunt definite de OUG nr. 58/2010, trebuiau să plătească, până la data de 25 august, contribuţiile la pensie şi şomaj aferente câştigurilor din luna iulie, în timp ce contribuţia la sănătate trebuie să fie plătită abia pe 25 ianuarie 2011. Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

Un Comentariu la "Începe o grevă fiscală la Satu Mare ?"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.