„Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!”

cariera

Tineretul Social Democat își ia în serios rolul său de deschizător de drumuri și tratează cu responsabilitate schimbarea clasei politice prin schimbarea mentalităților și practicilor partidelor politice. În acest context, primul pas pe care îl face TSD este să redefinească care este rolul, locul și aportul femeilor într-un partid și pe scena politică în general.

În premieră pentru România, Liga Tinerelor Social Democrate, for care face parte din TSD, va organiza o dezbatere care se va desfășura simultan la București și în fiecare județ al țării, la aceeași zi și la aceeași oră, punând în discuție o temă provocatoare: “Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!”

“Atunci când am candidat pentru Președinția TSD și când am primit încrederea colegilor mei, le-am spus că eu am de gând nu doar să promovez egalitatea de șanse între femei și bărbați în TSD, ci vreau să pun în discuție tot ce presupune condiția unei tinere din România care se află la început de drum și se confruntă cu niște alegeri personale deosebit de grele, cel mai frecvent între carieră și familie. Cred că nu putem să vorbim despre schimbarea clasei politice fără să vorbim despre schimbarea rolului și condiției tinerelor din societatea noastră. Acesta este primul și cel mai important pas”, a declarat Gabriel Petrea, președintele TSD, for din care face parte Liga Tinerelor Social Democrate.

“Liga Tinerelor Social Democrate (LTSD) este formată, în principal, din reprezentantele Tineretului Social Democrat (TSD), fiind însă deschisă şi pentru tinerele neafiliate politic, dar care se regăsesc în principiile şi ideile promovate de organizaţia noastră.
Scopul principal al acestei conferințe constă în identificarea problemelor reale cu care se confruntă femeile atunci când sunt nevoite să împace în mod eficient viața de familie cu cea profesională.
Prin această dezbatere ne propunem să contribuim la îmbunătățirea și punerea în aplicare a unor politici coerente care să stimuleze acest proces al concilierii vieții profesionale cu cea privată, de familie. De asemenea,promovăm eliminarea stereotipurilor de gen, care duc la o repartizare inegală pe piața muncii și la o limitare a accesului femeilor în diferite sfere ale societății.” Cristina Ilies, presedinte Liga Tinerelor Social Democrate (LTSD) Satu Mare

Evenimentul organizat de Liga Tinerelor Social Demcorate va avea loc marţi, 16 februarie 2016, orele 18:00, la Sediul PSD Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.