Fără investiţii în infrastructură, gara Satu Mare s-ar putea închide!


Starea deplorabilă a liniilor de cale ferată din judeţul Satu Mare a determinat reducerea considerabilă a vitezei de circulaţie a trenurilor. Deoarece fondurile pentru investiţiile în infrastructură sunt alocate cu pipeta, situaţia s-a înrăutăţit progresiv de la un an la altul. S-a ajuns astfel ca în prezent, faţă de acum zece ani, trenurile pentru persoane să aibă o medie a vitezei de cel mult 42 km/oră, faţă de 60-80 km/oră, iar cele pentru marfă doar 25 km/oră, jumătate din media vitezei cu care se circula în urmă cu zece ani.

Călătorii cu trenul, la viteză redusă

Maria Miclăuş, vicepreşedinta sindicatului “Libertatea” din cadrul Regionale CFR Cluj, afirmă că liniile de cale ferată au început să se degradeze din anul 1990, când treptat s-a renunţat la alocarea de fonduri pentru investiţii în infrastructura feroviară. Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult în ultimii ani ani, iar despre asta vorbeşte de la sine fie şi doar faptul că, în zece ani, când a fost începută modernizarea căii ferate dintre Satu Mare şi Baia Mare, s-a reuşit realizarea lucrărilor doar până la Medieşu Aurit.

În aceste condiţii, nu-i de mirare că orice călătorie cu trenul durează foarte mult chiar pe distanţe scurte, ca să nu mai vorbim despre distanţele mari. Maria Miclăuş dă doar două exemple: până la Cluj Napoca, o călătorie cu trenul durează cinci ore şi jumătate, iar una până la Bucureşti, 16 ore. Dacă nu se investeşte în infrastructura feroviară, în scurt timp se va ajunge ca nu doar în judeţul Satu Mare ci şi în toată ţara să nu mai existe cale ferată – avertizează Maria Miclăuş: “România va ajunge o ţară care nu va avea cale ferată. Putem să închidem toată calea ferată, nu numai staţiile dacă nu se investeşte în infrastructura feroviară!”

O clădire în suferinţă

Pe de altă parte, vicepreşedinta sindicatului “Libertatea” din cadrul Regionale CFR Cluj afirmă că la Staţia CFR Satu Mare ultimele investiţii serioase au fost făcute în anii ‘ 85 -‘ 86, pe vremea când şeful gării era Valentin Monastîrschi. Atunci au fost refăcute peroanele de la linia I-a, au fost lărgite peroanele între liniile II şi III, şi a fost zugrăvit exteriorul clădirii. De atunci, atât interiorul cât şi exteriorul imobilului se degradează progresiv, aşa cum pot constata toţi cei care urmează să călătorească cu trenul, sau cei care îşi aşteaptă în gară musafirii sau pe cei din familie. Bucăţi din tavan, fie că s-au desprins deja şi numai norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit, fie stau gata să cadă. Nici în ceea ce priveşte exteriorul, situaţia nu este mai bună, aşa cum se poate vedea chiar şi în trecere pe lângă clădirea gării, adică o faţadă prafuită, cenuşie şi serios afectată de intemperii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.