Evenimente culturale în memoria lui Corneliu Balla la Carei

Carei1

Carei2

Biblioteca Municipală Carei şi Direcţia de Cultură din oraș, cu sprijinul Centrului de promovare a turismului cultural „Gróf Károlyi” au organizat vineri, 24 iunie, o manifestare artistică de comemorare a poetului, profesorului, traducătorului şi publicistului Corneliu Balla, la împlinirea a 10 ani de la moartea acestuia.

Evenimentele au început la ora 10.00 cu depunerea unei coroane de flori la placa comemorativă de pe blocul în care a locuit, în cartierul Republicii.

Invitaţii speciali ai evenimentului au fost scriitorul şi editorul Aurel Pop, scriitorul Ioan Nistor, Ioan Aniţaş şi dr. Viorel Câmpean. De asemenea, elevii câştigători ai locului I la Concursul de creaţie literară „Bala-Fényi” (Farkas Ana-Maria, Cociorva Patricia, Gozner Alexandra şi Berciu Emilia) care şi-au citit lucrările premiate.

În cadrul manifestării literare desfăşurate în aer liber, în faţa intrării principale din castel, cei prezenţi au citit şi recitat din poeziile lui Corneliu Balla, au depănat amintiri despre, dar şi pe care le-au avut împreună cu scriitorul.

Au mai luat cuvântul sau au recitat următorii: Cornel Burcea, Gheorghe Cormoş, Livia Marcan, prof. Koka Carol, Clara Ambruszter, Adrian Francisc Munteanu, Adrian Ştefănuţi şi Nicoleta Latiş.

Georgeta Govor a interpretat două melodii folk şi Angela Munteanu a interpretat o doină şi a pregătit o surpriză, o mini-expoziţie de ii, 24 iunie fiind şi Ziua Universală a Iei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.