Lucrează într-un domeniu care a fascinat-o dintotdeauna. După ce a absolvit Facultatea de Chimie industrială de la Cluj şi a lucrat aproape un deceniu la Întreprinderea de Materiale de Construcţii (IMC) Satu Mare, s-a înscris la a doua facultate urmându-şi visul. Şi-a obţinut licenţa şi în domeniul protecţiei mediului, ceea ce i-a deschis noi oportunităţi în carieră. Vă invit să o cunoaştem pe directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Békéssy.

Reporter: V-aţi născut la ţară şi poate aşa se explică dragostea pe care o aveţi pentru natură, pentru mediul înconjurător şi, nu în ultimul rând, pentru drumeţii …
Elisabeta Békéssy: Aşa este. M-am născut la Domăneşti, în judeţul Satu Mare. Acolo am absolvit şi primele două clase primare iar apoi, părinţii au hotărât să ne mutăm la Satu Mare. Mi-am continuat studiile primare şi gimnaziale la Şcoala generală nr. 5, după care m-am înscris la Liceul „Mihai Eminescu”. La acea vreme nu a fost încă colegiu. Am dat apoi admitere la Facultatea de Chimie industrială de la Cluj.

R.: Cum a fost viaţa de student înainte de 1989?
E.B.: Fascinantă. Am amintiri foarte plăcute din acea vreme. Locuiam la căminul studenţesc şi eram şase fete în cameră. Eu consider anii de studenţie ca pe cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Abia aşteptam să fac de serviciu la poartă. Îmi anunţam colegele de cămin când erau căutate de prieteni şi iubiţi. Acele iubiri de pe vremea studenţiei aveau ceva aparte, o vrajă greu de descris. Mă refer aici la micile secrete, la atmosfera plină de romantism, la micile şi nevinovatele bârfe care circulau printre noi. Organizam o serie de competiţii precum, cea mai frumoasă cameră. Cum am amintit anterior, eram şase fete în cameră dar ne înţelegeam de minune. Aveam o relaţie atât de strânsă încât reuşeam să ne înţelegem doar dintr-o privire. Am fost ca o mică familie. Uneori îmi este dor de anii de studenţie. La acea vreme se făcea de serviciu şi la bucătărie. Ajutam bucătăresele, învăţam secretele gătitului, ne serveam colegii la masă. Sunt nişte amintiri superbe de care tinerii de astăzi nu vor mai avea parte. Studenţii de astăzi abia aşteaptă să-şi găsească o chirie şi să stea departe de acea forfotă atât de specifică studenţimii, cu toate că viaţa de cămin este cea care aduce încă un strop de vrajă în acea lume a tineretului.

R.: Dacă tot vorbim de anii de studenţie, şi pe undeva intuiesc răspunsul dumneavoastră, trebuie să vă adresez o întrebare poate, pe undeva banală: se chiulea de la cursuri şi înainte de ‘89?
E.B.: Evident. Sigur că da (zâmbeşte). Când nu aveam chef să stăm la cursuri urcam la Belvedere şi stăteam acolo la discuţii. De acolo se vede Facultatea de Chimie şi de multe ori râdeam de cei care se chinuiau la cursuri. Întotdeauna găseam pe cineva care să ne scrie şi nouă la indigo cursurile. Pe atunci nu erau xerox-uri. Foloseam indigo. Însă toate aceste mici escapade nu ne împiedicau să obţinem rezultate bune la examene.

R.: Cum vă înţelegeaţi cu profesorii?
E.B.: Relaţiile noastre cu profesorii erau cât se poate de deschise. Spre exemplu, profesorul de electrotehnică ne invita la bere. Stăteam cu ei la discuţii. Erau foarte cumsecade şi deschişi la problemele tinerilor. Ne ascultau şi încercau pe cât posibil să ne ajute.

R.: Apoi, după terminarea facultăţii aţi fost repartizată la Satu Mare. Unde v-aţi început cariera profesională?
E.B.: După terminarea facultăţii am fost repartizată la IMC Satu Mare. La acea vreme absolvenţii erau repartizaţi în funcţie de medie. La IMC am lucrat din anul 1982 până în 1991. În calitate de maistru, conduceam o echipă formată din 35 de bărbaţi. La început a fost mai greu deoarece nu acceptau prea uşor să fie conduşi de o femeie. Însă până la urmă am reuşit să formăm o echipă extrem de sudată şi eficientă.

R.: Pe vremea când aţi lucrat la IMC aţi ales să vă înscrieţi şi la a doua facultate. Ce va îndemnat să luaţi din nou cursurile în mână şi să înfruntaţi exigenţa profesorilor în sălile de examinare?
E.B.: Dorinţa de a cunoaşte mai mult şi de a mă perfecţiona într-un domeniu care m-a atras dintotdeauna, protecţia mediului. La acea vreme a fost înfiinţată la Iaşi, Facultatea de Protecţia Mediului, unde m-am înscris la fără frecvenţă, iar după un an m-am transferat la Cluj Napoca.

R.: Sunteţi o fire optimistă care încearcă să treacă peste obstacolele vieţii încercând să atragă şi alte persoane inducându-le o fărâmă de încredere în propriile forţe …
E.B.: Aşa este. Pe lângă toate acestea îmi place foarte mult să ajut oamenii. Pe la mine trec mulţi tineri, aflaţi la început de carieră, supăraţi deoarece nu ştiu pe ce cale să o apuce. Stăm de vorbă şi încerc să le induc o parte din optimismul meu şi nu-i las să plece până ce nu le văd zâmbetul pe buze. E foarte important să zâmbeşti. Nu te costă absolut nimic. Zâmbetul are o valoare terapeutică extraordinară. Sunt mulţi care revin şi îmi mulţumesc pentru sfatul primit. Este un lucru extraordinar care te provoacă să înfrunţi noi şi noi probleme.

R.: În 1991 aţi părăsit IMC şi v-aţi orientat spre un alt domeniu. De ce aţi ales să lucraţi la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM)?
E.B.: Protecţia mediului e un domeniu care mă fascinează. Am o serie de idei pe care doar aici, la această instituţie pot ca să le pun în practică. Lucrez la APM din 1991 şi sunt directorul instituţiei din 7 noiembrie 2005, cu acea pauză de un an, între 2009 şi 2010. Înainte de 2005 am fost angajata Compartimentului de programe locale şi internaţionale din cadrul instituţiei. Este biroul unde se pun la punct programele de dezvoltare şi, după ce nu voi mai fi director, aş vrea să lucrez în cadrul aceluiaşi compartiment.

R.: În ce relaţii sunteţi cu angajaţii instituţiei?
E.B.: Eu consider că sunt o fire deschisă cu care se poate colabora. Nu mă comport ca un şef deoarece acest lucru duce la un oarecare stres atât din partea mea cât şi din partea angajaţilor. Dacă pe vreunul dintre angajaţi îl văd mai supărat, îl rog ca mai întâi să-şi rezolve problema cu care se confruntă după care să vină şi să-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu. Eu consider că am o relaţie foarte bună cu colegii de la APM. În decursul anilor am reuşit să închegăm o echipă extrem de solidă, eficientă şi profesionistă.

R.: Să vorbim puţin şi despre hobby-urile dumneavoastră …
E.B.: În primul rând îmi iubesc familia apoi, călătoriile. Ador drumeţiile în natură. Am o familie superbă cu care organizăm o serie de excursii.

R.: În ceea ce priveşte muzica, aveţi vreo preferinţă aparte?
E.B.: Muzica de petrecere dar şi muzica populară.

R.: Presupun că vă place să citiţi. Preferaţi proza sau poezia?
E.B.: Fiind o fire romantică, de altfel, m-am născut în zodia Vărsătorului, citesc foarte mult Danielle Steel. Am perioade şi perioade. Uneori mă intreresează noutăţile ştiinţifice dar mai ales modalităţile de aplicabilitate în domeniul în care lucrez. Îmi place şi poezia. Citesc versurile lui Minulescu dar şi poeziile lui József Attila.

R.: Dacă tot vorbim de ştiinţă, să nu trecem fără să amintim că în prezent sunteţi doctorand al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca …
E.B.: Aşa este. M-am gândit să-mi fac teza de doctorat alegând o temă mai puţin cunoscută în România şi anume, rezolvarea epurării apelor uzate în mediul rural folosind o tehnologie de regenerare naturală pe bază de stuf.

R.: Despre ce este vorba?
E.B.: În lucrarea mea propun ca modalitate de regenerare a apelor uzate utilizarea plantaţiilor de stuf a căror rădăcini, absorb apa uzată din sol, o neutralizează şi o redau mediului din care provine, mult mai curată. Apoi urmează ca apa să fie filtrată printr-un strat de zgură de furnal, după care este condusă într-un lac artificial de unde poate fi utilizată. Această tehnologie funcţionează cu succes în câteva localităţi din Ungaria şi Austria.

R.: La ce sumă se ridică punerea în practică al acestei tehnologii?
E.B.: Potrivit calculelor pe care le-am făcut, pentru o comunitate formată din 10.000 de persoane, investiţia ar fi de aproximativ 300.000 lei. Însă eu m-am gândit la comunităţi mult mai mici, formate din 1.000-2.000 de locuitori.

R.: Am vorbit despre hobby-uri dar am lăsat, poate intenţionat la o parte, politica. Ce rol joacă politicul în viaţa dumneavoastră?
E.B.: Să vă spun sincer, nu-mi place politica. Am avut şansa de multe ori să stau la aceaşi masă cu politicienii, însă limbajul şi modul lor de a pune problema mi se păreau întotdeauna prea îndepărtate de gândirea mea. Sigur, nu sunt împotriva nici unei idei venite din partea politicienilor. Însă, dacă vreau să duc la îndeplinire o idee proprie, mă lupt cu toţi cei care mi se împotrivesc, indiferent de funcţia pe care îl ocupă.

R.: Ce planuri de viitor aveţi?
E.B.: Până ce sunt în funcţia de director doresc să am cât mai multe iniţiative şi idei, dar pe care să le şi duc până la capăt. Vedeţi? Avem „Casa Verde”, unică în România. Am luptat pentru ca bustul lui Kiss Gedeon să ajungă în Parcul Romei. Am reuşit. Organizăm o serie de acţiuni cu ocazia zilelor dedicate mediului şi, încercăm să fim cât mai aproape de cetăţeni. Am venit cu ideea organizării concursului de mediu „Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om”, dedicat elevilor. Apoi, organizăm acţiuni de colectare a PET-urilor dar şi alte, multe, multe lucruri.

R.: Dacă este ceva ce va lăsat un gust amar în anii de când sunteţi în fruntea acestei instituţii, care ar fi acela?
E.B.: Încerc să privesc lucrurile cu o gândire cât mai pozitivă. Cu toate acestea, sunt unele iniţiative care îşi ating scopul extrem de greu. Mă gândesc aici la acele întâlniri cu cetăţenii. Oamenii au probleme, chiar foarte multe. Au nelămuriri dar eu consider că sunt prea comozi pentru a veni la acele întâlniri cu specialiştii APM, şi de a încerca să găsească împreună o soluţie. Sunt puţini cei care ne-au semnalat neregulile pe care le-au observat.

R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
E.B.: Eu vă mulţumesc.