E ziua ta, mămico!

Oricât de sofisticate şi elaborate ar fi cadourile şi urările care sunt oferite şi adresate femeilor într-o zi specială cum este 8 MARTIE, nimic nu se compară cu ceea ce ştiu şi pot să ofere copiii. Sinceri şi inocenţi, cei mici spun din tot sufletul ceea ce gândesc despre mamele lor, iar lumina din priviri poate fi comparată fără exagerare cu cel mai preţios dar.

Ştim că fiecare mamă pune preţ pe toate acestea, şi mai ştim că nimic nu se compară cu îmbrăţişarea caldă şi cuvintele rostite cu stângăcia firească a vârstei de către copii. De aceea, pentru a le face o bucurie în plus de 8 MARTIE câtorva mămici din Satu Mare, ne-am aflat pentru scurt timp în mijlocul copiilor din Grupa Mare A de la Grădiniţa “Dumbrava Minunată”, alături de care se află zi de zi educatoarele Ica Şimonca şi Ruxandra Csengeri.

I-am întrebat, i-am ascultat, i-am fotografiat şi am notat ceea ce ne-au spus copiii despre şi pentru mamele lor, de 8 MARTIE, cu regretul că spaţiul nu ne-a permis să stăm de vorbă şi să postăm fotografiile tuturor copiilor de la “Dumbrava Minunată”.  Copiii cu care am stat de vorbă se numesc Andrei Gabriel Faje, Ioana Antonela Dobran, Eric Ioan Bonea, Iulia Maria Chilinţan, Marius Ianis Stan, Carina Maria Ardelean, Şerban Andrei Palage, Sara Raisa Godgea, Andrei George Fabian, Patricia Ghiurău, Armin Şerban, Iulia Maria Mesaroş, Dani Turdeanu, Dominic Mihali, Aris Pintiuţă, Hannelore Andreea Pop şi Dominic Oros.

Pentru că au tras cu urechea unii la ceilalţi, întrebaţi de ce le iubesc ei pe mamele lor, copiii au răspuns la unison: “Eu o iubesc pe mama pentru că îmi face mâncare bună, are grijă de mine şi mă aduce la grădiniţă”. Unii, mai îndrăzneţi, au spus şi altceva: “Eu o iubesc pe mama pentru că mă pedepseşte când nu sunt ascultător, şi mă pune la colţ cu mâinile sus”. Au existat şi opinii precum “Eu o iubesc pe mama pentru că face curat în camera mea, iar eu o ajut”, sau “Eu o iubesc pe mama pentru că îmi cumpără tot ce vreau, iar câteodată, când are timp, se joacă cu mine Piticot”. Doi copii, ceva mai pragmatici, au afirmat cu sinceritate că-şi iubesc mamele pentru că “conduce bine Fordul”, şi pentru că “îmi face prăjituri foarte bune”.

La capitolul cadouri pe care le vor face mămicilor de 8 MARTIE, încă ancoraţi în ceea ce au pregătit împreună cu doamnele educatoare pentru această zi specială, copiii au vorbit despre flori şi desene. Au existat, totuşi, şi opinii mai speciale. Unul dintre copiii ne-a spus că “de 8 MARTIE ar vrea să fie Batman, pentru că aşa ar avea o maşină şi un motor super cu care ar duce-o pe mama la servici”. Altul a afirmat că, acum de 8 MARTIE sau când va fi mare, “vrea să se facă Spiderman, pentru că este îmbrăcat în negru, roşu şi alb”, în timp ce altul ne-a mărturisit că “vrea neaparat să se facă şofer, pentru a o putea duce oriunde pe mama, de 8 MARTIE”.
Unii dintre copii, cu ochii la doamna educatoare care le sufla, ne-au spus poezii pentru mamele lor, iar înainte de-a ne lua rămas bun, cu toţii au cântat pentru mamele lor: “Mama, doar mama, fără-a fi datoare/Îţi dă tot ce-n suflet are/Mama, doar mama, uitând parcă de sine/Ea trăieşte doar prin tine…

La mulţi ani, mămicilor, de 8 MARTIE! Să fiţi sănătoase şi mereu frumoase, şi să vă bucuraţi de copiii minunaţi pe care îi aveţi!

4 Comentarii la "E ziua ta, mămico!"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.