Curiozităţi despre corpul uman

Curiozitati

Curiozitati1

1. Apa din organismul uman reprezintă 56-60% din greutatea corpului. Aşadar, în corpul unei persoane de 80 de kilograme există 46-48 litri de apă;

2. Mandibula este singurul os mobil al capului. Ea are rol în mestecarea alimentelor;

3. Craniul creşte până la vârsta de 45 de ani. După această vârstă, acesta nu mai creşte deloc;

4. Omul secretă în 24 de ore o cantitate de salivă ce variază între 100 şi 1.500 ml. Prin comparaţie, în 24 de ore, un cal secretă 40-50 litri de salivă, iar bovinele 50 litri;

5. Durata medie a digestiei în intestinul subţire este de 3 până la 5 ore. În intestinul gros mâncarea este, apoi, digerată timp de 4 ore pâna la trei zile;

6. Pielea este cel mai mare organ al corpului, cântărind între 4 şi 6 kg;

7. Mâna are 27 de oase;

8. 70% din căldura corpului se pierde prin cutia craniană;

9. Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului;

10. Intestinul gros are 10 metri lungime;

11. ADN-ul unui om conține 80.000 de gene;

12. Așa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecărei persoane este diferită față de celelalte;

13. Un adult are mai puține oase în organism decât un copil. Ne începem viața cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creșterii, la maturitate mai avem doar 206;

14. Un plămân uman conține peste 300.000 de milioane de vase capilare. Dacă aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanță de 2.400 de kilometric;

15. Oasele sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone – de patru ori mai mult decât poate suporta betonul;

16. Când doarme, un om crește în medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineața să revina la înălțimea inițială. Motivul este simplu … forța gravitațională care acționează asupra cartilagiilor;

17. În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură încât să poată fierbe 3,5 litri de apă;

18. O picătură de sânge are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman;

19. Ochiul uman percepe doar 90% dintre informațiile pe care le primește;

20. Ovarele conțin aproximativ jumătate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da naștere unei noi vieți;

21. Fiecare centimetru pătrat de piele conține cel puțin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inoffensive;

22. Viteza cu care aerul este eliminat în timpul unui strănut este de cel puțin 160 de kilometri pe oră;

23. Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă și 6 minute fără aer. De asemenea, el nu poate rezista, în mod normal, fără să doarmă mai mult de 11 zile;

24. Capul unui copil cântărește cât un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezintă doar a opta parte din greutatea trupului;

25. Fiecare centimetru pătrat din pielea ta conține 6 metri de vase de sânge, 3,5 metri de nervi, 1.300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare și 3 milioane de celule;

26. Pentru a te încrunta, ești nevoit să folosești 43 de mușchi ai feței. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17;

27. Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate din ele se află în mâini și picioare;

28. Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori în timpul vieții acestuia;

29. Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină. La polul opus se află capilarele. Acestea sunt atât de subțiri, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul, pentru a egala grosimea unui fir de păr;

30. Orice persoană pierde, în medie, 100 de fire de păr pe zi și peste 10 miliarde de particule de piele moartă;

31. Ochiul uman este capabil să distingă aproximativ 1 milion de culori diferite și să obțină mai multe informații decât cel mai performant telescop construit vreodată;

32. Atunci când atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe oră;

33. Femeile clipesc de două ori mai des decât o fac bărbații.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.