Cum a trăit o sătmăreancă exploziile din Bruxelles

Larisa

„E ceva absolut sinistru” a declarat despre exploziile de azi (22 martie) dimineață de la Bruxelles, sătmăreanca Larisa Țîrle, o tânără care lucrează de mai bine de 8 ani de zile în capitala Belgiei. Contactată de Sătmăreanul, Larisa vorbește despre șocul care a pus stăpânire pe întregul oraș.

„Toată lumea este șocată, este un mix foarte ciudat între faptul că trebuie să mergem la lucru, deoarece viața continuă și starea de șoc. Eu am trecut pe lângă stația de metrou unde a fost explozia și pot să vă zic că e ceva absolut sinistru. Peste tot e poliție, ambulanță, mașinile sunt direcționate să iasă din oraș. Pe moment toți ne sunăm familia, prietenii, etc., să ne asigurăm că toți sunt bine”, spune Larisa Țîrle.

Vă reamintim că în vara anului trecut, Larisa Țîrle, împreună cu un grup de români stabiliți în Belgia și cu sprijinul „Unite in Good” și „RomBel” au lansat și promovat în premieră un proiect pilot destinat copiilor defavorizați din România – Provocarea Ghiozdanul. În cadrul acestui proiect sute de copii proveniți din familii mai sărace au primit ghiozdane și rechizite pentru a putea merge la școală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.