Consilierii judeţeni au aprobat modificarea organigramelor mai multor instituţii

sedinta

sedinta2

În cadrul şedinţei ordinare de azi, 29 iulie, consilierii judeţeni au aprobat proiectele de hotărâre cu privire la stabilirea numărului de posturi, ai organigramelor şi statelor de funcţii ale aparatului de specialitate a CJ şi ai unor instituţii subordonate. Astfel, organigramele instituţiilor în cauză vor corespunde cerinţelor OUG 77/2013.

Preşedintele CJ, Adrian Ştef a declarat că nu este vorba de disponibilizări, doar se desfiinţează anumite posturi de conducere, personalul în cauză fiind reîncadrat. Au fost desfiinţate şase posturi vacante din cadrul aparatului de specialitate al CJ, zece din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, un post vacant de la Direcţia Agricolă şi două posturi din cadrul Bibliotecii Judeţene.
Tot în cadrul şedinţei de azi consilierii au aprobat şi garantarea unor împrumuturi care urmează a fi accesate de Muzeul Judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţe Satu Mare. Proiectele în cauză beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană (UE).
În principiu, consilierii au fost de acordcu contractarea de către Muzeul Judeţean „a unei finanţări rambursabile interne pentru prefinanţarea şi/sauco-finanţarea proiectului „Cul-Tour – Realizarea, extinderea şi reabilitarea obiectivelor muzeale din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg în contextul turismului cultural transfrontalier”, proiect care beneficiază de fonduri nerambursabile de la UE. Valoarea proiectului este de 160.000 neuro, bani din care, potrivit preşedintelui CJ, vor fi reabilitate mai multe case memoriale din judeţ care vor intra astfel într-un circuit turistic transfrontalier.
Proiectul Spitalului Judeţean vizează îmbunătăţirea sistemului de îngrijiri pe secţiile de obstetrică-ginecologie în spitalele din cele două judeţe partenere. Valoarea totală a proiectului fiind de 2.008.355,72 euro, din care bugetul Spitalului Judeţean Satu Mare este de 417.786 euro, iar contribuţia proprie este de 2% (8.400 euro).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.