Concurs pentru funcțiile de inspector adjunct la IȘJ Satu Mare

ISJ

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) organizează, în perioada 19 mai-10 iunie, concurs pentru ocuparea a 53 de funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul inspectoratelor școlare județene și a 13 funcții vacante de directori ai Caselor Corpului Didactic (CCD).

În vederea ocupării funcțiilor de inspector școlar general adjunct va fi organizat concurs și pentru cele două posturi din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare.

Vă reamintim că la precedentul concurs pentru funcția de inspector școlar general adjunct s-au înscris Mariana Roman și Szasz Piroska. Ulterior, Szasz Piroska nu s-a prezentat, iar Mariana Roman s-a retras din concurs. În prezent, Szasz Piroska este director la Școala Generală nr. 10, iar Mariana Roman s-a menținut pe postul de inspector școlar general adjunct, ca interimar. Pe celălalt post de adjunct a fost numită, cu delegație, Gal Gyongyi.

Dosarele de înscriere pot fi depuse, în intervalul 20 aprilie-4 mai, la sediile inspectoratelor școlare pentru ale căror funcție de conducere se candidează, iar probele vor avea loc la sediul Ministerului Educației. Concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct se organizează pe baza metodologiei valabile și în cazul concursului pentru posturile de inspector școlar general.

În condițiile în care, după finalizarea concursului, rămân vacante funcții de inspector școlar general, de inspector școlar general adjunct și de director al casei corpului didactic, nu pot ocupa aceste funcții, prin detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs, persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de conducere în inspectoratele școlare sau în casele corpului didactic și nu au participat la concurs și persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu l-au promovat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.