Castelul Károlyi la „Târgul European al Castelelor”

Targ2

Targ1

În perioada 14-15 mai, la Castelul Corvinilor a avut loc cea de-a II-a ediție a „Târgului European al Castelelor”, eveniment organizat de Primăria municipiului Hunedoara.

La târg au participat 29 de castele din Romania, Ungaria, Slovenia, Bulgaria și Polonia, care au avut amenajate standuri în „Sala Dietei” și „Aripa Bethlen” a Castelului.

Careiul a avut standul în „Aripa Bethlen”, alături de Castelul Bran, Cetatea Oradei, Cetatea Făgărașului, Castelul familiei Sturza din Miclăușeni, Castelul Banfy, Turnul cu ceas din Sighișoara.

În cadrul târgului au mai avut loc și demonstrații de lupte medievale, tir cu arcul, demonstrații de dresuri cu șoimi și corbi, lecții de spadă, concert de muzică veche cu Ansamblul „Truvierii” și un impresionant recital de violă.

Tot în cadrul evenimentului a fost prezentată expoziția Asociației „Archer – Conace și Castele revitalizate”.

Standul Castelului Karolyi a fost vizitat de foarte multe persoane, toȚi arătându-se impresionați de frumusețea Castelului din Carei și de multitudinea de evenimente pe care acesta le găzduiește.

Turiștii au fost întâmpinați la stand de angajați ai Centrului de promovare, care au fost costumați în personaje din secolele XVIII-XIX, cu care majoritatea vizitatorilor și-au făcut poze.

Dacă la ediția trecută s-a ales ca tema exteriorul castelului, în acest an standul a fost amenajat ca interiorul „Sălii Cavalerilor”. Materialele de promovare au prezentat castelul, expozițiile permanente, evenimentele culturale, centrul vechi al orașului, posibilitățile de cazare și principalele puncte de atracție turistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.