Bakai János – un împătimit al artei miniaturale

Maşini de război ce traversau fronturile anilor ’40, tancuri pustiitoare, avioane ce odinioară survolau teatrele de război ale lumii şi case ţărăneşti încărcate de valori tradiţionale inestimabile. Nu sunt reale, dar parcă totuşi … Privindu-le, timpul pe căi doar de el ştiute ne aruncă în tăvălugul istoriei pentru ca apoi să ne trezească la realitate. Sunt machete confecţionate din hârtie, sârme de cupru, uneori material plastic. Presupun o muncă de săptămâni şi luni de zile. Bakai János este unul dintre modeliştii sătmăreni care a făcut din pasiune o artă. Machetele şi dioramele construite sunt de dimensiuni extrem de mici. Cu greu depăşesc 10 cm. Vine de la Arad din oraşul unde există „un cuib foarte puternic al modeliştilor” şi de patru ani trăieşte la Satu Mare. Iubeşte muzica jazz dar şi bluess-ul, care spune el îl relaxează şi crează un mediu favorabil pentru muncă. Cochetează cu pictura. De profesie e desenator şi lucrează la Muzeul Judeţean Satu Mare.

Reporter: Aş putea să mă pierd cu orele privind machetele pe care le-aţi construit. Sunt de o frumuseţe extraordinară, proiectate parcă pentru a da o lecţie realităţii. De când aveţi această pasiune pentru modelism?

Bakai János: De mic copil. Şi tatăl meu construia machete. El folosea lemnul. Am început devreme. Nu aş putea să vă spun cu exactitate când, dar cred că nu aveam mai mult de 8 sau 9 ani. Stând mereu în preajma lui “m-am îmbolnăvit” de această boală ciudată. La început foloseam şi eu lemnul pentru machetele pe care le construiam. Apoi, am trecut la hârtie … A venit apoi o pauză de câţiva ani după care am „recăzut” în vechile mele meandre. Mai serios mă ocup de modelism de vreo doi ani şi jumătate.

R: De ce? Care e motivul pentru care aţi abandonat lemnul. Întreb, deoarece o bună parte din machete sunt construite din lemn. Mă gândesc aici la vapoare, avioane …

B.J.: Motivul e simplu. Hârtia e mult mai accesibilă şi mai ieftină decât lemnul sau alte materiale prime folosite de modelişti. Sunt asociaţii sau, hai să le spunem cluburi de modelişti care îşi construiesc machetele şi dioramele exclusiv din hârtie.

R.: După câte ştiu şi noi la Satu Mare avem un astfel de club. Câţi membri are?

B.J.: Nu suntem decât vreo zece modelişti în club. Ne întâlnim în fiecare sâmbătă de la ora 10.00 la Colegiul Naţional “Doamna Stanca”. Schimbăm păreri, discutăm pe marginea unor machete construite de unul sau altul, căutăm rezolvarea unor redări cât mai veridice a unor realităţi. În alte oraşe, cum ar fi: Aradul, Oradea, Baia Mare, Cluj, Iaşi sau Bucureşti, există cluburi de modelişti foarte puternice. Noi suntem doar la început de drum. În clubul nostru nu sunt doar modelişti în hârtie. De exemplu, Feleg Gábor construieşte machete de veliere din lemn. Chiar şi eu folosesc sârme din cupru, material plastic sau lemnul pentru a reuşi rezolvarea tehnică a unor modele. Dacă modelul e de dimensiuni mai mari atunci e nevoie şi de alte materiale de susţinere.

R.: La ce expoziţii aţi participat până în prezent?

B.J.: Anul trecut am fost la Miskolc. Acolo există câteva cluburi foarte puternice. În Ungaria, de exemplu, se organizează cel puţin 30 de expoziţii pe an. Au reviste de modeling, întâlniri între modelişti, se organizează concursuri. La noi în România, merge mai greu. Sunt câteva expoziţii la Bucureşti şi … doar atât. Feleg Gábor a avut câteva lucrări expuse la expoziţia din Miskolc, câştigând locul II şi un premiu din partea oraşului. De fapt a fost o expoziţie-concurs în cadrul unei acţiuni transfrontaliere în care au fost implicaţi modelişti din Miskolc şi Kosice. În altă ordine de idei, în septembrie am avut o expoziţie la Tăşnad apoi în noiembrie la Casa Verde din Grădina Romei. Din păcate aceste “ieşiri în lume” nu au fost mediatizate.

R.: Ce costuri presupune această pasiune?

B.J.: Nu se poate vorbi de costuri prea mari. Hârtia e ieftină. Eu şi acum folosesc carton de ambalaj sau hârtie simplă. În comerţ se găsesc tot felul de hârtii la preţuri accesibile. Probleme avem cu deplasările la expoziţii şi concursuri deoarece nu avem sponsori şi trebuie să ne plătim atât transportul cât şi cazarea din propriile buzunare.

R.: Să ne reîntoarcem la machete şi diorame. Care sunt temele preferate pe care le abordaţi în lucrările dumneavoastră?

B.J.: Sunt un împătimit al tehnicii, al istoriei, în special al istoriei celui de-al doilea război mondial. Multe dintre dioramele construite de mine redau anumite aspecte de pe frontul celei de-a II-a conflagraţii. De exemplu, am construit o dioramă care redă Frontul din Africa de Nord din 1944. Altă dioramă încearcă să aducă mai aproape de noi realitatea de pe Frontul din Europa din Est al anului 1942. Am machete de avioane de luptă, tancuri, maşini de război. Toate acestea au incluse în interior toate detaliile necesare. Tancurile îşi pot învârti ţeava spre exemplu.

R.: De ce aţi ales să le faceţi atât de mici. Nu ar fi mai uşoară o construcţie la o scară mai mare?

B.J.: E adevărat. Tancurile mele au dimensiuuni de 4,7-5 cm. Camioanele la fel. Le-am proiectat la aceste dimensiuni în ideea de a le putea include într-o dioramă oarecare dacă e cazul.

R.: Apropo. Presupun că înainte de a vă apuca de construcţie, aceste tancuri, avioane, maşini şi case în miniatură presupun un anumit proiect …

B.J.: Categoric. Eu sunt desenator de profesie. Înainte de a construi o anumită machetă fac proiectul acesteia. Cu tot cu dimensiuni, aşa cum se face orice proiect serios. E o muncă extrem de migăloasă. Presupune multă răbdare. Sunt machete la care lucrez de ani de zile şi nu ştiu dacă o să le termin vreodată.

R.: V-aţi gândit să vindeţi câteva din creaţiile dumneavoastră?

B.J.: Da, însă preţurile oferite sunt prea mici. Pentru un avion la care am lucrat aproape două luni de zile mi s-au oferit 100 de lei. Nu l-am dat. Am lucrat extrem de mult pentru a-l vedea vândut pe bani mărunţi.

R.: Aveţi contacte cu modelişti din alte ţări sau cu modelişti din România?

B.J.: Ţin legătura mai ales cu modeliştii din România dar am contacte şi cu câţiva din America. Dar ei au o altă cultură şi o altă viziune asupra acestei arte. Lor le plac lucrurile despre care au auzit. Degeaba postez pe forum Casa Muzeu din Călineşti Oaş spre exemplu, că nu îi interesează. Dacă aş face modelul Turnului Eiffel, atunci da. Poţi să ai lucrăm foarte frumoase, extrem de sofisticate dar dacă nu cunosc semnificaţia clădirii sau al locului, atunci nu îi interesează.

R.: Ce proiecte de viitor aveţi?

B.J.: Multe. Poate prea multe. În momentul de faţă lucrez la Casa Muzeu din Călineşti. M-am gândit să mă axez pe case tradiţionale deoarece acestea au trecere printre modelişti şi nu nu numai. Apoi, cel puţin aici la Satu Mare vom încerca, împreună cu Clubul Modeliştilor să atragem cât mai mulţi tineri, copii. Ne pregătim pentru o nouă expoziţie la Miskolc.

R.: Vă mulţumesc pentru răbdare.

B.J.: Răbdarea e unul dintre atuurile mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.