Amănunte despre prinderea în flagrant a unui contrabandist de ţigări

Aseară, puţin după ora 23, Sătmăreanul.net işi informa cititorii despre faptul că – aproximativ cu o oră înainte de redactarea ştirii – o echipă mixtă de poliţişti,”mascaţi” şi ofiţeri de informaţii organizase un flagrant pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări. Azi dimineaţă, inpectorul Ana Lăpuştea Mălăescu – purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare – confirma oficial valabilitatea informaţiei publicate de noi. Cu un singur amendament: era vorba de un singur contrabandist.

Peste puţin timp, apare şi comunicatul de presă. Apare şi pe e-mail, dar şi pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Si este redactat cam aşa:
“Ieri, 12 august a.c., poliţişti de investigare a fraudelor sătmăreni, alături de luptători de intervenţie rapidă şi sprijinţi de ofiţeri D.G.I.P.I., sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au acţionat în municipiul Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse din tutun.

În timpul acţiunii, poliţiştii au încercat să oprească în trafic, în intersecţia Burdea din municipiu, un autoturism al cărui conducător nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Conducătorul auto a refuzat să coboare din autoturism şi să se legitimeze, s-a blocat în interior şi a forţat plecarea de pe loc, lovind un taxi care circula regulamentar şi încercând să lovească un poliţist de intervenţie rapidă, care s-a apropiat de autoturism. Poliţistul s-a ferit şi s-a agăţat de suportul portbagajului aflat deasupra autoturismului, fiind târât aproximativ 100 de metri, fără ca şoferul să oprească.

Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost găsit abandonat într-o parcare din cartierul Micro 14. Conducătorul acestuia a încercat să fugă, însă a fost prins şi imobilizat.
În urma efectuării de verificări, în autoturism au fost găsite 5.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.
Conducătorul auto, Cristian Z. de 35 de ani, din Satu Mare, este cercetat în stare de reţinere pentru infracţiuni asimilate contrabandei, ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.”

În principiu, faptele sunt redate cu acurateţe (ne spune sursa care apucase aseară să ne dea doar foarte puţine amănunte), dar maşina ticsită cu ţigări nu a fost oprită întâmplător. Ofiţerii de informaţii şi unul dintre poliţiştii de la “Investigarea Fraudelor” cunoşteau personajul negativ din comunicatul IPJ Satu Mare de mai mult timp, doar că a fost nevoie de o asiduă muncă informativă pentru aflarea momentului potrivit şi a locaţiei exacte de “abordare politicoasă” a acestuia. Atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.