Amănunte despre flagrantul reuşit de DGA Satu Mare

Sătmăreanul şi-a informat ieri cititorii despre acţiunea organizată de Serviciul Judeţean Satu Mare al Direcţiei Generale Anticorupţie pentru prinderea în flagrant de luare de mită a unui fucnţionar public. Aşa cum am promis, azi vă oferim câteva amănunte în plus referitoare la acest caz. Funcţionarul public prins cu mita-n jeb este Nagy Andrea, angajată a Direcţiei Generale pentru Asistentă Socială şi Protecţia Copilului (DGASP) Satu Mare. Ea îndeplinea şi funcţia de secretar al Comisiei judeţene de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, având un rol hotărâtor în întocmirea dosarelor solicitanţilor de pensii pe caz de boală.

O sătmăreancă s-a adresat Serviciuliu Judeţean Anticorupţie reclamând faptul că Nagy Andrea i-a pretins 700 de euro pentru a-i rezolva grabnic şi favorabil viitoarei soacre obţinerea unei pensii de boală, mama logodnicului ei având serioase probleme cu vederea. Conform procedurilor legale în astfel de cazuri, sătmăreanca a formulat un denunţ şi a oferit toate informaţiile utile. Imediat după aceea, Serviciul Judeţean Anticorupţie a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare iar procurorul Gabriela Pop şi-a intrat în atribuţii, coordonând toate măsurile necesare pentru reuşita viitoarei acţiuni.

Ieri dimineaţă, între orele 8,30-9,00, Nagy Andrea s-a întâlnit în barul hotelului “Aurora” cu sătmăreanca de la care pretinsese bani. După o scurtă discuţie în care aceasta i-a explicat că îi va da jumătate din bani înainte de întocmirea dosarului de pensionare şi cealaltă jumătate doar după finalizarea acestuia, Nagy Andrea a primit 350 de euro. La foarte scurt timp după momentul primirii banilor, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare au intervenit şi au “săltat-o” pe Nagy Andrea. În faţa procurorului de caz Gabriela Pop, angajata DGASP Satu Mare a recunoscut totul, astfel că în cele din urmă nu s-a mai solicitat instanţei arestarea sa preventivă. În prezent, ea este cercetată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, riscând o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.