Accident în intersecţia Burdea

Trei sătmăreni au ajuns astăzi, 24 octombrie, la spital după ce au intrat cu maşina în spatele unui TIR. Tragedia a avut loc la intersecţia de la Burdea, în jurul orei 21.15. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), Roxana Cristea „un autoturism în care erau trei bărbaţi, pe fondul vitezei excesive a intrat din spate într-un TIR din Maramureş. Victimele sunt la spital pentru investigaţii”.

Din surse neoficiale am mai aflat că în maşina care a intrat în TIR erau un tată împreună cu fiul său şi un alt tânăr, toţi trei din Satu Mare. Aceleaşi surse mai precizează că cei trei au mai avut de-a face cu legea, fiind implicaţi în mai multe cazuri de contrabandă cu ţigări. Anchetatorii mai spun că victimele au fost transportate la spital în vederea efectuării investigaţiilor medicale care se impun în asemenea situaţii însă erau în stare de conştienţă.

Vom reveni cu detalii.

Un Comentariu la "Accident în intersecţia Burdea"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.