400.000 lei pentru drumul ocolitor


Circa 400.000 lei va aloca Primăria Satu Mare în acest an în vederea realizării documentației tehnice, respectiv începerii lucrărilor de amenajare a drumului ocolitor destinat traficului greu. Banii vor fi alocați prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Satu Mare pe 2011, iar proiectul de hotărâre elaborat în acest scop a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local prevăzută pentru joi, 30 iunie.

Cu prilejul conferinței organizate miercuri, 29 iunie, primarul Iuliu ilyes a precizat că cei 400.000 lei au fost prevăzuți inițial ca parte de contribuție a Primăriei pentru reabilitarea Muzeului de Artă. Însă, obstacole de ordin birocratic nu permit transferarea sumei în contul instituției de artă aflată în subordinea Consiliului Județean. Astfel că, banii vor fi folosiți în vederea elaborării documentației tehnice și începerii lucrărilor de realizarea a drumului ocolitor destinat traficului greu. Drumul ocolitor va fi amenajat în colaborare cu Consiliul Județean, fiecare instituție urmând să finanțeze realizarea câte unui tronson.

În lipsa resurselor financiare necesare, proiectul realizat în anii 2005-2006 de Consiliul Județean în vederea amenajării unui drum ocolitor pe care să fie orientat traficul greu, a eșuat. Ulterior, ca o soluție de compromis, a fost realizat un drum ocolitor, care, ineficient și inutil fiind, nu a rezolvat problema circulației TIR-urilor. Astfel că, mașinile de mare tonaj continuă să zdruncine carosabilul și pereții caselor de pe străzile Barițiu și Lăcrămioarei, respectiv bulevardul Unirii.

În vederea rezolvării acestei situații, împreună cu Consiliul Județean a fost decisă soluția împărțirii în două a proiectului privind realizarea drumului ocolitor. Contribuția Primăriei va consta în actualizarea proiectului inițial al Consiliului Județean, efectuarea exproprierilor care se impun și amenajarea efectivă pentru circulația TIR-urilor a unui tronson de drum paralel cu strada Barițiu. Acesta va porni de pe drumul spre Lazuri, înainte de intrarea în comună, și va ieși în dreptul fostului IAS Dorolț, înainte de intrarea în comună, iar în felul acesta va putea prelua TIR-urile care nu vor mai folosi actualul traseu – străzile Barițiu și Lăcrămioarei, respectiv bulevardul Unirii.

Potrivit primarului Ilyes, dacă procedurile vor fi inițiate în timp util, lucrările de amenajare a drumului ocolitor vor începe în acest an și vor fi încheiate cel mai târziu la începutul verii anului viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.