Penitenciarul Satu Mare la ora bilanțului.

În data de 20 ianuarie 2020, la sediul instituției, Penitenciarul Satu Mare a realizat Evaluarea activității desfășurate în anul 2019. La eveniment, au participat  reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Satu Mare și șeful Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare în calitate de invitați.

Activitatea a debutat cu intonarea imnului României, urmată de prezentarea invitaților de către directorul unității. Șefii structurilor din unitate și-au prezentat fiecare activitatea desfășurată în anul 2019. În cadrul evenimentului, directorul Penitenciarului Satu Mare și-a exprimat aprecierea pentru efortul depus de întregul personal pentru obținerea rezultatelor deosebite, care onorează unitatea, prin prisma complexității și diversității domeniilor gestionate. Acest fapt demonstrează că întreaga echipă s-a maturizat și a crescut în expertiză profesională și instituțională.

Directorul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor a apreciat, la rândul său, rezultatele pozitive obținute de administrația Penitenciarului Satu Mare în anul 2019 și a felicitat-o pentru munca depusă. De asemenea acesta a transmis mesajul de apreciere al administrației centrale pentru activitatea realizată de Penitenciarul Satu Mare  în  anul 2019.

Pe parcursul activității de bilanț, unitatea sătmăreană a fost asigurată de reprezentanții administrației centrale de  întregul sprijin necesar pentru desfășurarea în condiții optime a activităților viitoare.

Conducerea Penitenciarului Satu Mare prezintă mulțumiri invitaților, colaboratorilor și colectivului unității pentru prezență și implicare în desfășurarea armonioasă a tuturor activităților instituției.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.