Hoți de lemne prinși de polițiștii din Valea Vinului

 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au acționat, ieri, 22 ianuarie a.c., pe raza localității Păulești ocazie cu care au verificat și controlat respectarea prevederilor legale a exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos.

 

Astfel, au depistat doi bărbați de 36, respectiv 41 de ani, în timp ce transportau cu autovehiculele acestora, material lemnos fără respectarea prevederilor legale.

 

Față de cei doi, polițiștii au dispus sancționarea contravențională conform legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, 8,5 mc, a fost ridicat în vederea confiscării.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.