Anunț “pe bune” sau pregătirea unui “tun” imobiliar pe bani publici? Consiliul Județean ar da 2,5 milioane de euro pentru un sediu al Bibliotecii Județene

Consiliul Județean Satu Mare e dispus să plătească peste 2,5 milioane de euro pentru un imobil de minimum 2.400 mp din centrul municipiului Satu Mare. Recunoscându-și public impotența de lungă durată în ceea ce privește găsirea de soluții viabile de finanțare pentru construirea unui sediu – corespunzător și realmente modern – pentru Biblioteca Județeană, Consiliul Județean Satu Mare a făcut astăzi public anunțul de intenție privind achiziționarea unui imobil cu destinația de sediu al acestei foarte importante instituții de cultură. Biblioteca Județeană Satu Mare funcționează de zeci de ani în spațiul închiriat de la FEDERALCOOP (fost UJCM) pe str. Decebal nr. 2 din municipiu. Consiliul Județean Satu Mare a plătit – și plătește încă – suma de 11.500 de euro pe lună (peste 135.000 de euro anual!) cu titlul de chirie pentru ca Biblioteca Judeţeană să îşi desfăşoare activitatea în clădirea Federalcoop, pe o suprafaţă de 1.146 mp.


Indiferent de persoana care a fost la conducerea Consiliului Județean Satu Mare, nu s-au putut identifica soluții viabile de finanțare pentru construirea unui sediu propriu al Bibliotecii Județene, deși proiecte în acest scop au existat. Unul dintre ele arăta, în 2013, cam așa:

În disperare de cauză, Consiliul Județean Satu Mare a anunțat astăzi, oficial, că intenționează să cumpere un imobil – cu anumite caracteristici foarte bine definite – care să poată fi utilizat pentru desfășurarea întregii activități a Bibliotecii Județene Satu Mare. Citind cu atenție criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul sediu al bibliotecii publice, ne putem da seama că ar putea fi disponibile extrem de puține imobile din municipiul Satu Mare care să îndeplinească toate aceste cerințe. Rămâne de văzut dacă se va depune, în termen, vreo ofertă. Și, mai ales, cine vor fi ofertanții. Pentru că intenția Consiliului Județean de a da peste 2,5 milioane de euro pentru o suprafață utilă minimă de 2.400 de metri patrați (adică un pic peste 1.000 de euro pe metru patrat) relevă faptul că această instituție este dispusă să dea – din bani publici! – semnificativ mai mult decât este prețul real actual al pieței imobiliare sătmărene, preț care – conform agențiilor imobiliare consultate de Sătmăreanul.net – se situează, în medie, între 670 și 850 de euro mp (doar imobilele super-luxoase au prețuri de peste 1000 de euro pe metru patrat).

Redăm în continuare, integral, anunțul oficial al Consiliului Județean Satu Mare:

ANUNȚ DE INTENȚIE privind achiziționarea unui  imobil  cu destinația de sediu al  Bibliotecii   Județene Satu Mare

U.A.T.  JUDEȚUL SATU MARE,  cu sediul în municipiul Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr. 1, cod poștal 440026, CIF 3897378, reprezentat legal prin d-l Pataki Csaba – președinte al Consiliului Județean Satu Mare, anunță intenția de a achiziționa un imobil – clădire cu teren aferent,  care să corespundă  destinației de sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare – instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare.

  1. Cerințe minime pe care trebuie să le îndeplinească imobilul ce face obiectul achiziției:
  2. Situație juridică:imobil întăbulat la Cartea Funciară, liber de sarcini;
  3. Amplasare: în zonele A sau B ale municipiului Satu Mare (zone identificate potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 110/26.05.2011);
  4. Suprafață utilă minimă:2.400 mp, desfășurată pe maxim patru nivele;
  5. Rezistența la încărcare (kN/mp): clădirea trebuie să îndeplinească prevederile SR EN 1991-1-1: 2004 / N.A.: 2006, pe tipuri de spații, respectiv:
  • Spații dotate cu mese  (săli de lectură):   C1.1. –  2,00 kN/mp;
  • Spații dotate cu locuri fixe (săli de conferințe/săli de ședințe) C.2. –  3,00 ÷ 4,00 kN/mp;
  • Spații de circulație fără obstacole (spații de acces în clădiri publice și administrative): C.3. – 4 kN/mp.
  • Spații depozitare cărți și alte documente: E1 – 7,50 kN/mp;
  1. Fonduri  bugetare alocate  în bugetul UAT pentru realizarea  achiziției: 12.000  mii lei;

III.       Documente ce trebuie  depuse de către ofertanți:

  1. Oferta propriu-zisă, document ce va cuprinde: datele de identificare ale vânzătorului, exprimarea intenției de înstrăinare a imobilului, datele de identificare ale bunului ce face obiectul  ofertei (adresă, tip construcție, suprafață utilă totală, anul construirii, finisaje/dotări existente,  etc.)  și  prețul de vânzare ofertat al acestuia  (exprimat în lei).   În situația în care operațiunea de înstrăinare  este supusă TVA, se va menționa  prețul  cu TVA;
  2. Act de identitate – în copie – pentru persoane fizice, respectiv Certificat de înregistrare fiscală și Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului (sau echivalent pentru persoane juridice străine) –  în copie –   pentru persoane juridice;
  3. Extras de Carte Funciară pentru informare al imobilului,  emis cu cel mult 15 de zile înainte de termenul limită de depunere a documentelor – în original;
  4. Titlul  de dobândire a imobilului – în copie;
  5. Plan de încadrare în zonă;
  6. Plan de amplasament și delimitare a imobilului;
  7. Releveu/relevee, pentru fiecare nivel al construcției;
  8. Expertiză tehnică a construcției, din care să rezulte faptul că aceasta îndeplinește cerința minimă privind rezistența la încărcare;
  9. Certificat de performanță energetică  a clădirii – în copie;
  10. Locul și data limită de depunere a ofertelor: Ofertele vor fi depuse la Registratura Consiliului Județean Satu Mare, până cel târziu la data de  21.10.2019, ora 15.00.
  11. Modalitatea de depunere a ofertelor: Ofertele vor fi depuse într-un plic sigilat, cu menționarea expeditorului, a destinatarului și a obiectului procedurii de achiziție, respectiv: ,,Procedură achiziție  imobil  cu destinația de sediu al  Bibliotecii Județene Satu Mare”;
  12. Precizări cu privire la procedura de realizare a achiziției: Achiziția se va realiza pe bază de negociere și, după caz, pe bază de ierarhizare a ofertelor negociate, potrivit prevederilor Regulamentului privind achiziționarea de bunuri imobile  de către UAT – Județul Satu Mare,  aprobat  prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 76/2019, act administrativ ce poate fi consultat pe site-ul  www.cjsm.ro/legislativ/hotarari/hotarari 2019;

Relații suplimentare:  tel: 0261/805167,  d-na  cons. jr.  Donca Ofelia

 

PREȘEDINTE,                                               DIRECTOR EXECUTIV DJRC,

Pataki Csaba                                                   Mîndruț Marius Vasile

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.