Vezi ce obligații i-au impus magistrații orădeni polițistului Adrian Bota

Bota

Curtea de Apel Oradea (CAO) a admis în parte, contestația formulată de polițistul sătmărean Adrian Bota împotriva încheierii penale din 16 iunie pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care magistrații au înlocuit arestul la domiciliu al acestuia cu măsura de control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Astfel, magistrații orădeni au înlăturat în parte obligațiile instituite inculpatului, însă acesta nu are voie să comunice cu martorii din dosarul în care este cercetat.

Astfel, în încheierea magistraților orădeni se arată următoarele: „se admite contestaţia formulată de inculpatul contestator Bota Adrian împotriva încheierii penale din 16.06.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desfiinţează în parte. În rejudecare, înlătură obligaţiile instituite inculpatului Bota Adrian şi prevăzute de art. 215 alin. 2 lit. d şi f Cod procedură penală şi detaliază martorii din prezenta cauză cu care inculpatul nu trebuie să comunice, respectiv martorii: Condor Mircea, Condor Costin, Condor Nicoleta, Glodean Enico, Podină Radu Nicolaie, Biro Vasile, Onuţ Ioan, Ren Francisc, Berci Vasile, Bibarţ Augustin, Szilagyi Kovacs Gheorghe, Buciuta Vasile, Bruciu Dan Gelu, Marincaş Remus-Marius, Vida Marinel Ioan, Sim Leonard Mircea, Petric Gheorghe Emil, Otravă Gheorghe, Mihai Mihăiţă David, Fabian Ioana, Mesaroş Alin Marius, Filip Vasile, Lukacs Cristina, Pachef Paul şi Pastor Ioan Alexandru”.

Adrian Bota a fost trimis în judecată de către DNA în data de 21 mai 2015, pentru luare de mită, trafic de influență și două infracțiuni de spălare de bani. În același dosar a fost trimis în judecată și Vasile Nagy, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani.

Pentru a vedea ce stă scris în rechizitoriul întocmit de procurori în cazul lui Adrian Bota, sunteți rugați să accesați următorul link:http://www.satmareanul.net/2015/05/21/adrian-bota-trimis-in-judecata-de-dna/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.