Dosarul afaceristului Viorel Amariei, amânat până pe data de 2 martie

Viorel-Amariei

Tribunalul Satu Mare a amânat azi, 19 ianuarie pentru un nou termen dosarul în care patronul Restaurantului „Morena”, Viorel Amariei, zis Galbenu, este cercetat pentru corupție. Noul termen a fost stabilit pentru data de 2 martie 2015.

În același dosar este cercetat și afaceristul de terenuri din București, Alexandru Voinea.

Potrivit procurorilor DNA în luna iunie 2013, Viorel Amariei şi Alexandru Voinea au pretins unui om de afaceri suma de 3 milioane de lei susţinând că pot să intervină pe lângă fostul vicepremier, Daniel Chiţoiu pentru a-l determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea. În urma acestui demers omul de afaceri urma să-şi recupereze banii pe care SC Termocentrale SA Oradea îi datora în schimbul cărbunelui livrat.

În aceeași perioadă, cei doi inculpați, prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României, i-au pretins aceluiaşi denunţător un comision de 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9 milioane lei. De această dată, inculpaţii i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunţător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor.

Vă reamintim că, Viorel Amariei și Alexandru Voinea au fost arestați preventiv pe data de 18 martie 2014. În vara anului trecut, pe 24 iunie, Tribunalul Satu Mare a dispus înlocuirea măsurii de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.