Sătmăreni cu care ne mândrim !

Alexandra Prodaniuc
Alexandra Prodaniuc

 

Simona Pop
Simona Pop

 

Andrei Bud
Andrei Bud

 

Remus-Tiplea
Remus Tiplea

 

Ioana Guruta
Ioana Guruta

 

Paula Onet
Paula Onet

 

Bianca-Marciuc
Bianca Marciuc

 

Bogdan-Prunila
Bogdan Prunila

 

Andrada Zelenak
Andrada Zelenak
Daniel Cruceru
Daniel Cruceru

 

Vasile Fusle jr.
Vasile Fusle jr.

 

În cele ce urmează ne-am propus să vă prezentăm câțiva dintre sătmărenii care prin performanțele obținute în diferite domenii în anul 2014, ne fac cinste în țară și în lume. În cursul acestui an am reușit cu o parte dintre ei să realizăm interviuri pe care le-am publicat în ziarul nostru.

Alexandra Prodaniuc se caracterizează ca fiind „o fată simplă care pur şi simplu s-a îndrăgostit de muzică la vârsta de 5 ani”. De-a lungul anilor, Alexandra a câștigat o serie de concursuri naționale și internaționale iar în prezent studiază pianul la Konservatorium Wien Privatuniversitat.

„Am participat şi la un concurs de Piano-Duo, în Salzburg unde am câştigat premiul I alături de colega mea, Yukika Nishida. Am avut oportunitatea să fac parte din proiectele Conservatorului şi să cânt în renumita clădire cu săli de concerte-Musikverein, unde chiar şi compozitorii îşi făceau premierele operelor lor pe acele scene. Recent am câştigat premiul III la Concursul Internaţional „Béla Bartok” din Viena. Nu uit să menţionez că legătura mea cu oraşul Satu Mare nu se încheiase şi am continuat să am colaborări cu Filarmonica „Dinu Lipatti”, cântând Beethoven concertul nr. 2, Mendelssohn concertul nr. 1, şi recent, Sergej Rachmaninoff concertul nr. 2”, spune Alexandra în interviul acordat pentru Sătmăreanul.

Simona Pop este una dintre cele mai bine cotate scrimere din ţară și din lume, obţinând o serie de medalii atât la competiţiile naţionale cât şi la cele internaţionale. Şi-a început cariera sportivă la CS Satu Mare iar în prezent este legitimată la Steaua Bucureşti.

Componentă a echipei feminine de spadă a României care a participat în luna ianuarie 2014 la Cupa Mondială de la Doha (Qatar), sătmăreanca Simona Pop a fost medaliată cu aur în cadrul acelei competiţii.

În data de 12 iunie, spadasina noastră a cucerit medalia de aur în finala Campionatului European de scrimă de la Strasbourg (Franța). În urma aceste reușite, Simona Pop a fost premiată și de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.

Pe 2 octombrie, Simona Pop, împreună cu echipa CSA „Steaua” București a cucerit medalia de argint în cadrul Cupei României la spadă feminin. De asemenea, tot în acest an, spadasina noastră a cucerit locul V la Campionatul Mondial de seniori de la Kazan, în proba de spadă pe echipe. Potrivit unui clasament realizat de Federația Română de Scrimă, Simona Pop se află printre primii zece cei mai buni scrimeri din țară.

Considerat a fi unul dintre cei mai buni informaticieni din Europa de sud-est, negreșteanul Andrei Bud a fost selectat să participe în toamna acestui an, la un concurs de informatică organizat de Association for Computing Machinery (ACM) cu sprijinul IBM.

Cunoscutul olimpic a excelat la competițiile internaționale organizate și în acest an. Astfel, la începutul lunii mai 2014, negreşteanul nostru s-a întors cu medalia de argint de la Olimpiada Balcanică de Matematică, competiţie ce s-a desfăşurat la Pleven (Bulgaria). La Olimpiada Internațională de matematică ce a avut loc în acest an în Africa de Sud, Andrei Bud a câștigat medalia de argint.

Unul dintre cei mai cunoscuți fotografi români, negreșteanul Remus Țiplea, a impresionat publinut italian după ce instantaneele din seria „Bulbucații” au fost publicate pe site-ul www.republica.it. Tot în cursul acestui an, una dintre fotografiile lui Țiplea a fost declarată „Fotografia Zilei” în cotidianul britanic „The Telegraph”. De asemenea, instantaneele fotografului din Negrești-Oaș au ajuns și în publicații precum „The Guardian”, Libero.it și în ediția electronică a www.ettoday.net.

Sătmăreanca Ioana Guruță a devenit cunoscută publicului din întreaga țară în urma lansării primului ei single „Ca la metrou”. Mesajul acestui single oscilează între „Piața Iubirii” și cea a „Dezamăgirii”, cum îi place tinerei artiste să caracterizeze mesajul propriei sale piese. În prezent, frumoasa careiancă este masterand la „Comunicare și Guvernare Europeană”, linia engleză din cadrul SNSPA. Interviul cu Ioana Guruță poate fi citit accesând următorul link: http://www.satmareanul.net/2014/10/08/de-vorba-cu-ioana-guruta-despre-copilarie-muzica-si-planuri-de-viitor/.

După sucesul înregistrat pe plan internaţional cu filmul „După fel şi chip” prezent în selecţia oficială la festivalurile de la Karlovy Vary, Zagreb, Cannes sau TIFF, tânărul regizor din Carei, Paula Oneţ, revine în atenţia publicului cu un videoclip regizat (în colaborare cu Andrei Toth) pentru Alexandra Ungureanu. Videoclipul filmat în luna aprilie a fost lansat luni, 16 iunie, în colaborare cu „Nora Denes Symphonical” la Baia Mare. Producţia face parte din cadrul proiectului pop-simfonic „Music in pROgress”.

În luna iunie al acestui an, Paula Oneț a participat la Bienala de Arhitectură de la Veneția, iar în perioada 20-28 septembrie la Festivalul „Aegean Docs” 2014 din Grecia, unul din cele mai importante festivaluri de filme documentare din Europa. În cadrul acestui festival, Paula Oneț a câștigat premiul pentru cel mai bun film documentar social (Best Social Documentary).

Sătmăreanca Bianca Marciuc este una dintre cei mai cunoscuți DJ din Dubai, metropolă în care a studiat la Academia Ministry of Sound. Frumoasa sătmăreancă colaborează cu mai multe agenții de modeling din Dubai, dar pune muzică și în alte orașe din Orientul Mijlociu. Pentru a cunoaște povestea frumoasei sătmărence vă invităm să lecturați interviul accesând următorul link: http://www.satmareanul.net/2014/10/30/bianca-marciuc-satmareanca-din-orasul-seicilor/.

Bogdan Prunilă, originar din Satu Mare este un manager de succes. Sătmăreanul nostru trăiește în Oman și conduce una dintre cele mai importante companii din domeniul cafelei şi spune că arabii sunt oameni primitori, şi nu aşa cum sunt zugrăviţi în mass-media internaţională. Interviul realizat de către Sătmăreanul cu Bogdan Prunilă poate fi citit accesând următorul link: http://www.satmareanul.net/2014/09/30/satmareanul-bogdan-prunila-managerul-unei-companii-de-succes-din-oman/.

Andrada Zelenak a făcut furori pe scena de la X Factor 2014. Andrada a interpretat piesa „Girl on fire” de Alicia Keys, atrăgând simpatia juraţilor dar şi a publicului. În urma prestației sale, Andrada a reuşit să convingă juraţii de la X Factor că merită să treacă în etapa următoare a competiţiei. Din păcate însă, Andrada nu s-a calificat în finala competiției pentru a lupta pentru marele premiu. Vezi interviul realizat de Sătmăreanul cu Andrada Zelenak: http://www.satmareanul.net/2014/11/05/85410/.

Un alt sătmărean de succes este Călin Cruceru care, în cursul acestui an a fost invitat de noul președinte al Republicii Dominicane, Danilo Medina, să facă parte din echipa culturală a Direccion General de Dessarollo Fronterizo, o structură aflată sub directa coordonare al președintelui. Povestea lui Călin Cruceru poate fi citit accesând următorul link: http://www.satmareanul.net/2014/10/20/calin-cruceru-un-satmarean-in-echipa-culturala-a-presedintelui-republicii-dominicane/.

Judoka Vasile Fușle jr. este unul dintre cei mai apreciați arbitri din Europa. În acest an, Vasile Fușle jr. a participat la Campionatele Europene de Judo U23 din Polonia, în calitate de arbitru continental.

„Am reprezentat România în calitate de arbitru continental. În total am fost 18 arbitri din 18 țări diferite ale Europei, care am fost selecționați de către Comisia Europeană de Arbitri, deoarece în timpul luptelor arbitrajul este total neutru, nu este acceptat să arbitrezi sportivi din propria țară. La primul meu Campionat European m-am simțit excelent, m-am mobilizat foarte bine, m-am concentrat la maxim și am reușit să acced și să arbitrez în blocurile finale pentru medalii. Sunt foarte mulțumit de calificativul primit, am fost notat cu B ceea ce înseamnă că am să fiu selecționat în continuare la competiții majore de judo”, ne-a declarat Vasile Fușle jr.

Un Comentariu la "Sătmăreni cu care ne mândrim !"

    Leave a Reply to Alehandro

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.