Pentru mulți dintre cei care citesc aceste rânduri, numele Smarandei Brăescu (21 mai 1897 Hănțești – 2 februarie 1948, Cluj), nu spune mai nimic, însă „codana brunetă, cu aspect de modestă și timidă școlăriță”, este prima femeie pilot și parașutist din România, respectiv campioană europeană (1931) și mondială (1932) la parașutism. Toate astea fiind spuse, poate vă întrebați (pe bună dreptate): „Ei, bine, dar ce legătură are Smaranda Brăescu cu Sătmarul?”. Păi, are, și încă una destul de „dureroasă”, spunem noi, în condițiile în care aceasta a suferit un accident la un miting aviatic ce a avut loc, cu 84 de ani în urmă, în 1930 la Satu Mare.
Primul ei salt cu parașuta, are loc 5 iulie 1928, la un aerodrom de lângă Berlin. „De sus, Smaranda şi-a imaginat pământul ca pe o faţă de masă, pe care erau aşezate pachete de ţigări – hangarele. Abia la al treilea «Springen-Sie!» al lui Heinecke (Otto Heinecke, proiectantul paraşutei) şi-a făcut curaj şi s-a aruncat în gol; câteva secunde mai târziu a simţit cum i s-a deschis paraşuta din mătase albă. România devenea a patra ţară europeană care avea o paraşutistă, după Franţa, Cehoslovacia şi Elveţia”, scria în presa vremii.
De-a lungul carierei sale, Smaranda Brăescu a suferit mai multe accidentări. La Cluj, parașuta i s-a agățat într-un pom, iar la Brăila curenții de aer au dus-o spre Dunăre.
În 1930, la Satu Mare, aceasta suferă o acidentare destul de gravă motiv pentru care rămâne mai multe luni țintuită la pat. Potrivit ziarelor vremii, înaintea saltului de la Satu Mare a avut o premoniție: „Nu ştiu ce am, dar tare mă tem că astăzi o să mă culegeţi cu făraşul”, spunea Smaranda Brăescu.
În relatările lor, ziariștii scriau că un vânt dispre răsărit nu a iertat-o pe temerară și a târât-o în aer ca pe o jucărie. Semnatarul unui articol din „Universul” scria că „Smaranda Brăescu este izbită de un copac, apoi zvârlită într-o margine de drum, cu oasele sfărâmate. Văzduhul, zeu capricios, îşi ucisese mireasa”. Din fericire, temerara a scăpat cu viață, însă a stat o vreme în ghips, deoarece a suferit o dublă fractură la femur, fracturi la coaste și la bazin. Cu toate acestea, după șase luni de la accidentul de la Satu Mare, se hotărăște să meargă la Berlin, pentru a face performanță în parașutism.
Pe 2 octombrie 1931, efectuează un salt prin care face istorie. Smaranda Brăescu se aruncă în gol de la nu mai puțin de 6.200 m, doborând atât recordul național cât și pe cel mondial feminin (de 4.800 m).
În același an, Smaranda Brăescu pleacă în Statele Unite cu gândul de a doborî recordul absolut la saltul cu parașuta, deținut de un american care se aruncase de la înățimea de 6.450 de metri.
În cartea sa „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securității”, Sorin Turturică scria că „Obţinând recordul mondial feminin de înălţime la saltul cu paraşuta, pentru Smaranda Brăescu a început o perioadă de notorietate pe care nicio sportivă din România nu o va mai cunoaşte până la Nadia Comăneci”.
În încercările ulterioare, aviatoarea vrea să se înalțe până la 7.000 de metri și apoi să sară. După mai multe încercări, pe 19 mai 1932, românca se aruncă de la 7.500 de metri și intră definitiv în istorie.
Cu toate că în perioada interbelică numele Smarandei Brăescu apărea în toate ziarele importante ale vremii, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial informațiile legate de faimoasa aviatoare sunt extrem de puține. Potrivit cărții semnate de Turturică, începând din 1942, aviatoarea a făcut parte din „Escadrila Albă”, o faimoasă subunitate aeriană sanitară ce avea rolul de a transporta răniții foarte grav de pe front la spitalele din zona interioară. După 1944, și mai cu seamă după 1946, informațiile legate de Smaranda Brăescu se împuținează până la dispariție.
„În realitate, ultima parte a vieţii ei este un mare mister. Pur şi simplu, nu ştim unde se află mormântul Smarandei Brăescu. Nu ştim nici măcar ce s-a întâmplat cu ea după 2 iunie 1946. Varianta care circulă astăzi despre ultimii ei ani este următoarea: după fraudarea alegerilor din noiembrie 1946, Smaranda a semnat un protest, alături de alte personalităţi. Pentru acest lucru, a fost dată în urmărire, însă niciodată nu a fost prinsă. A fost judecată în contumacie şi condamnată la doi ani de închisoare. Suferea de cancer mamar şi a fost operată în secret, fără succes. A murit la 2 februarie 1948, la o mănăstire din Cluj şi a fost înmormântată sub numele fals de Maria Popescu. Dar dosarul ei de la CNSAS spune ceva destul de diferit”, scrie Sorin Turturică în cartea sa.
Potrivit dosarelor CNSAS, Smaranda Brăescu „era căutată pentru implicarea ei într-o acţiune anticomunistă. Câţiva tineri ofiţeri paraşutişti cu experienţa frontului au dorit să se pună la dispoziţia Partidului Naţional Ţărănesc în vederea unei acţiuni de amploare pentru răsturnarea regimului comunist”.
Din documentele Siguranței Naționale studiate de Turturică reiese că 21 februarie 1948, deci la trei săptămâni de la presupusa ei moarte, aviatoarea s-ar fi aflat deja în Statele Unite. Dintr-un document din 1960, reiese că în acea vreme, Brăescu s-ar fi aflat în Franța. Cu toate acestea, nimeni nu cunoaște ultima parte a vieții marelui aviator al României.
Numele Smarandei Brăescu este amintit și în volumul „Vulturii cerului”, semnat de Nicolae D. Pangică, fără însă ca autorul să facă lumină în cazul „dispariției” acesteia.
„Mai apoi, Smaranda Brăescu s-a dedicat în exclusivitate zborului. Dar chiar dacă ea nu a mai apărut la mitinguri aviatice ca parașutistă, mitinguri care reuneau mii de spectatori dornici s-o vadă pe campioana mondială a salturilor aeriene, numele de Smaranda Brăescu rămâne încrustat cu litere de neșters în istoria parașutismului românesc și totodată a parașutismului sportiv mondial” („Vulturii cerului” – Nicolae D. Pangică, Editura „Sport-Turism”, București 1984).