Interlopul Doru Tukacs, trimis în judecată de procurorii DNA

Doru Tukacs

Interlopul sătmărean, Doru Tukacs și avocatul acestuia, Ioan Horia Chivari, au fost trimiși azi, 5 septembrie în judecată de procurorii DNA. Potrivit anchetatorilor concubina lui Tukacs a plătit avocatului 24.000 de euro pentru a-l scăpa pe interlop de arest.
Ioan Horia Chivari, avocat în cadrul Baroului Bihor, a fost trimis în judecată pentru săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă iar Doru Tukacs, pentru instigare la cumpărare de influenţă.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori reiese că în vare lui 2011, avocatul Ioan Horia Chivari a primit suma de 24.000 euro de la concubina lui Tukacs. Chivari a promis că banii respectivi vor ajunge în buzunarele judecătorilor implicaţi în soluţionarea unui dosar penal în care Doru Tukacs era implicat. Mai mult decât atât, avocatul a promis că îi va determina pe judecători să pronunţe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a lui Tukacs.
Procurorii susțin că, concubina lui Tukacs a fost determinată să plătească suma cerută chiar de către inculpat. La acel moment Tukacs era în arest preventiv şi condamnat în primă instanţă de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj (trei fapte) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Dosarul prezent a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj.
Vă reamintim faptul că, avocatul Ioan Horia Chivari a fost trimis în judecată într-un dosar separat, pentru fapte similare, la data de 11 aprilie 2013. La data de 13 februarie 2014 “inculpatul Chivari Horia Ioan a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.