Primăria Satu Mare va cumpăra clădirea fostului Cinematograf „Popular”

popular
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de azi, 31 octombrie proiectul de hotărâre cu privire la cumpărarea clădirii fostului Cinematograf „Popular”. Suma stabilită pentru achiziţionarea imobilului este de 547.700 euro şi va fi plătită eşalonat până în 2017.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii locali, în acest an va fi plătită suma de 120.000 euro, în 2014 aceeaşi sumă, în 2015 – 107.700, în 2016-100.000 iar în 2017 restul de 100.000 euro. Comisia care a fost numită pentru stabilirea preţului s-a întâlnit cu reprentanţii SC Urania 2005 care au fost de acord cu valoarea propusă şi cu modalitatea de plată a acesteia.

Achiziţionarea imobilului de către Primărie este impusă de condiţiile prevăzute în Proiectul de Cooperare Transfrontalieră „Investiţie imobiliară în vederea dezvoltării întreprinderilor româno-maghiare”, potrivit căreia beneficiarul trebuie să fie proprietarul sau chiriaşul clădirii pentru care se cere finanţarea, cel puţin 13 ani.

Cu banii primiţi prin programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (1.917.005,58 euro) se doreşte reabilitarea acestei clădiri ce va avea ca principal obiectiv promovarea şi sprijinirea mediului de afaceri din judeţele Szatmar-Szabolcs-Bereg şi Satu Mare. Clădirea va fi dotată cu mobilier, sistem antiefracţie, detector pentru incendii, sistem de supraveghere video, echipamente IT, etc.

Prin acest proiect administraţia locală doreşte ca imobilul să-şi recapete destinaţia iniţială de Casa Meşteşugarilor şi să devină un centru de afaceri, de perfecţionare şi promovare. Proiectul a fost iniţiat în anuarie 2013 şi are ca durată de implementare 24 de luni.

Un Comentariu la "Primăria Satu Mare va cumpăra clădirea fostului Cinematograf „Popular”"

    Leave a Reply to Aura

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.