Cine este Ovidiu Deteşan, ucigaşul lui Vivien Dragoş?

Ovidiu DetesanPentru a-şi ascunde fapta dar mai ales pentru a fi la curent cu modul în care decurge căutarea, acesta era tot timpul în preajma familiei şi ai anchetatorilor devenind la un moment dat suspect pentru cei care participau la căutarea fetiţei. Pentru a-i duce pe anchetatori şi pe voluntari pe o pistă greşită, Deteşan a răspândit o parte din informaţiile potrivit cărora Vivien ar fi fost văzută în diferite zone ale oraşului. Acest lucru este confirmat de mai mulţi voluntari. Mai mult deatât, criminalul a participat şi la acţiunile de lipire de fotografii cu fetiţa în tot oraşul.

După câteva zile de căutări când Deteşan a devenit tot mai suspect anchetatorii l-au testat cu poligraful, pe care l-a picat mărturisindu-şi în cele din urmă fapta şi arătându-le anchetatorilor locul unde a ascuns-o pe fetiţă. Potrivit unor surse judiciare, încercând să scape de urmările faptei sale acesta le-a spus anchetatorilor că este bolnav de epilepsie, ceea ce până la urmă nu s-a adeverit.

Criminalul era concubinul sorei mai mari al lui Vivien, Edina Dragoş. Aceasta a rămas însărcinată prima dată la vârsta de 14 ani purtând în pântec copilul lui Deteşan. În prezent tânăra aşteaptă al treilea copil de la ucigaşul sorei sale. Cu toate acestea în ultima vreme se pare că cei doi nu erau deloc în relaţii bune. Deteşan se certa adesea şi cu mama concubinei sale.

În ziua tragediei bărbatul a oprit-o pe fetiţă chiar după ieşirea de la biserică şi a convins-o să meargă cu el. Deznodământul se cunoaşte. Deteşan a violat-o iar apoi a ucis-o pe copilă, i-a pus trupul într-un sac şi a aruncat cadavrul în lacul Cubic. Acesta a fost arestat şi riscă până la 25 de ani de închisoare.

În urma tragediei, mama fetiţei a fost internată la Psihiatrie iar Edina, sora lui Vivien se află sub îngrijirea celor de la Casa „Lorena” împreună cu cei doi copii.

Un Comentariu la "Cine este Ovidiu Deteşan, ucigaşul lui Vivien Dragoş?"

    Leave a Reply to adelina

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.