Sătmărenii sunt invitaţi să contribuie la albumul fotografic al judeţului

stef-album-satumare
Se pregăteşte publicarea unei noi ediţii a albumului fotografic al judeţului Satu Mare, iniţiativă la care sunt invitaţi să contribuie toţi sătmărenii cu fotografiile realizate chiar de ei înşişi. Lucrarea intitulată „Privelişti sătmărene” va cuprinde 200 de fotografii reprezentative pentru judeţul Satu Mare.

Despre acest proiect au vorbit în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 3 octombrie preşedintele Consiliului Judeţaen (CJ) Adrian Ştef, vicepreşedintele Rudolf Riedl, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop şi directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Liviu Marta.

Potrivit celor declarate de Ştef acest album fotografic va completa monografia judeţului, lucrare aflată în curs de elaborare. „Realizarea unui asemenea album se impune cu atât mai mult cu cât ultima lucrare de acest gen a fost publicată în 1988, deci cu 25 de ani în urmă. Noi avem fotografii adunate de-a lungul timpului dar am realizat că nu sunt destule. Astfel lansăm sătmărenilor invitaţia de a participa la alcătuirea noului album a judeţului Satu Mare. Lucrarea va fi prezentată tuturor celor care ne vizitează judeţul”, a declarat Ştef.

În luarea de cuvânt Liviu Marta a declarat că instituţia pe care o conduce va contribui la realizarea acestui album cu colecţia proprie de fotografii vechi realizate în ultimul secol în judeţul nostru.

Felician Pop a subliniat faptul că acest proiect este deschis tuturor sătmărenilor care care au surprins imagini reprezentative pentru judeţul Satu Mare, fie că este vorba de peisaje, portrete, monumente sau clădiri, fotografii ce au surprins evenimente culturale sau sportive. Albumul va conţine aproximativ 200 de instantanee.

În acest sens organizatorii lansează şi un concurs iar cei interesaţi de acest demers sunt rugaţi să depună până pe data de 24 octombrie, la Muzeul de Artă din Piaţa Libertăţii un număr maxim de câte zece fotografii printate. Lucrările vor fi selecate de către un juriu avizat iar cele mai reprezentative instantanee vor putea fi vizionate în cadrul unei expoziţii organizate la Muzeul de Artă în data de 25 octombrie.

După expoziţie juriul va selecta cele mai reuşite fotografii care apoi vor fi incluse în albumul judeţului, iar expoziţia finală ce va cuprinde doar instantaneele ce urmează a fi publicate va fi organizată de 1 Decembrie. Tot cu această ocazie, autorii celor mai bune fotografii vor fi premiaţi într-un cadru festiv.

 

3 Comentarii la "Sătmărenii sunt invitaţi să contribuie la albumul fotografic al judeţului"

    Leave a Reply to papalapa

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.