Seful Politiei Locale Satu Mare si-a dat demisia

gazdac

După scandalul de azi, 26 septembrie din cadrul şedinţei de Consiliu Local primarul Dorel Coica a solicitat demisia şefului Poliţiei Locale Satu Mare, Florian Găzdac. Edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ este nemulţumit de atitudinea acestuia şi a lipsei de reacţie a poliţiştilor locali care ar fi avut rolul de a potoli spiritele şi de a-i îndepărta din sală pe cei care au provocat scandal.

Dorel Coica i-a imputat acestuia lipsa de reacţie reproşându-i că dacă nu a putut asigura siguranţa consilierilor locali nu este în stare să aibă grijă nici de cea a sătmărenilor. Cu toate că era de aşteptat ca şedinţa să se lase şi cu ceva scandal, Găzadac nu a luat nicio măsură pentru a preveni acest lucru sau măcar pentru a potoli protestatarii conduşi de Băbăşan.

Potrivit unor surse prerogativele acestuia vor fi preluate de către adjunctul instituţiei, Ioan Precup, până la organizarea unui concurs pe post. Florian Găzdac este directorul executiv al Poliţiei Comunitare iar apoi a celei Locale din aprilie 2006.

10 Comentarii la "Seful Politiei Locale Satu Mare si-a dat demisia"

    Leave a Reply to Cornel

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.