Patronul Gama&Gama, Marius Balaji, cercetat pentru viol

Marius-BalajiFostul consilier judeţean, patronul firmei Gama&Gama din Satu Mare, Marius Balaji este cercetat în stare de libertate de către poliţiştii sătmăreni după ce o fostă angajată l-a reclamat pentru viol. Balaji nu este la prima abatere de acest fel, acesta a fost acuzat şi în trecut de viol însă a scăpat de rigorile legii.

Poliţiştii au fost sesizaţi zilele trecute de către o tânără de 24 de ani, ingineră şi fostă angajată la firma lui Marius Balaji că în data de 27 august acesta a constrâns-o prin folosirea violenţei să întreţină cu el relaţii sexuale. Potrivit unor surse judiciare femeia a declarat că săptămâna trecută marţi (27 august), Balaji a bătut-o după care a violat-o. Marius Balaji a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Magistraţii au dispus ca fostul consilier judeţean să nu părăsească ţara timp de 30 de zile.
De altfel, Balaji este cercetat şi într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale cu sediile sociale în Carei, Turţ, Seini, Satu Mare, Bixad şi Culciu, toate acestea având activităţi în domeniul alcoolului. Anchetatorii estimează prejudiciul la peste 500.000 euro.

Marius Balaji are 45 de ani iar în perioada 2008-2011 a fost consilier judeţean din partea PDL după care a demisionat din partid, la vremea respectivă motivându-şi gestul prin faptul că nu mai face faţă cerinţelor liderilor formaţiunii politice.

 

4 Comentarii la "Patronul Gama&Gama, Marius Balaji, cercetat pentru viol"

    Leave a Reply to Haha

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.