ADN-ul criminalilor lui Adrian şi Timotei Blaga nu se află în baza de date a Poliţiei

pastor-adrian-blaga
Din surse judiciare am aflat că în prezent se cunosc rezultatele testelor ADN efectuate pe probele prelevate din maşina în care au fost găsiţi Adrian şi Timotei Blaga, cei doi bistriţeni ucişi cu sânge rece lângă localitatea Aciua, comuna Pomi. Oamenii legii au audiat peste zece persoane în acest caz dar încă nu ştiu cine i-a ucis pe cei doi bistriţeni.

Probele au fost analizate la Bucureşti însă rezultatele nu îi ajută prea mult pe anchetatori deoarece nici amprentele şi nici elementele de identificatre ale ADN-ului nu există în baza de date ale Poliţiei. Acest lucru demonstrează că ucigaşii nu sunt recidivişti şi că nu au fost niciodată amprentaţi pe teritoriul României. Anchetatorii sunt de părere că Adrian Blaga şi-a cunoscut ucigaşii deoarece pe corp nu prezintă leziuni provocate în urma unei lupte de apărare împotriva acestora.

Vă reamintim că în urma verificării mai multor camere de supraveghere din diverse locații din județul Satu Mare, anchetatorii au descoperit că într-un magazin, pastorul Adrian Blaga şi fiul acestuia Timotei au fost însoţiţi de doi indivizi. Din analiza înregistrărilor reiese că cei doi suspecţi îl cunoşteau pe pastor. Din magazinul respectiv pastorul a cumpărat mai multe doze de bere, aceeași marcă cu cele care au fost găsite în maşina abandonată în comuna Pomi.

Pastorul Adrian Blaga şi fiul acestuia Timotei au fost găsiţi morţi, în seara zilei de 6 august, într-o maşină abandonată şi incendiată lângă satul Aciua, comuna Pomi. Ambele cadavre prezentau mai multe leziuni la nivelul capului şi gâtului. În vederea distrugerii urmelor, în cele din urmă, criminalul sau criminalii au dat foc maşinii.

4 Comentarii la "ADN-ul criminalilor lui Adrian şi Timotei Blaga nu se află în baza de date a Poliţiei"

    Leave a Reply to Ionut

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.