Nesimțire și tupeu a la Real (fără egal)

real1

Pe scurt că ideeea e simplă. Am purces azi la hypermarket în scopul achiziționării unei tastaturi și a unui mouse. Intru, găsesc rapid ce căutam, iau și merg la casă. Stau la rând, ajung la casieriță, mouse-ul ok, tastatura mumu la scanarea codului. Femeia, foarte profesionist își cere scuze și ia telefonul și sună. Cu foarte mare greu, după un telefon dat la raionul învecinat, dă de colegii ei de la electronice. Le spune care e treaba, le citește tot ce scria pe tastatură, insistă de vreo patru ori, se și roagă de ei iar la un moment dat le zice “Cum să meargă domnu’ că e coadă, haideți voi aici” după care într-un final închide și resemnată îmi spune:
– Îmi cer mii de scuze dar au zis băieții să mergeți cu tastatura la raion ca să le arătați de unde ați luat-o.
La care eu, având reclama cu cetățeanul european în minte, îi spun:

Păi cum să merg eu? Eu sunt clientul. Să vină ei încoace că doar pentru asta sunt plătiți!
Că bine ziceți, spune femeia și pune din nou mâna pe telefon: zice domnul că el e clientul și voi trebuie să veniți aici.

După câteva minute apar doi cucuieți rânjind manelistic. Unul dintre ei ia tastatura se uită la ea și extrem de satisfăcut îmi spune că tastatura de fapt nu e de vânzare și că probabil un client a luat-o de lângă nu știu ce sistem și a pus-o în raftul cu tastaturi. Despre scuze că m-au ținut acolo câteva minute bune sau că în loc să-și deplaseze ei intelectul până la casă s-au așteptat să mi-l deplasez eu pe al meu, vă dați seama că nu a mai putut fi vorba. Sunt foarte curios ce părere are despre această poveste doamna Anca Ivan, directorul magazinului.

25 Comentarii la "Nesimțire și tupeu a la Real (fără egal)"

    Leave a Reply to Chris

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.