Gabriel Mihali – omul din fruntea APDRP Satu Mare

gabriel-mihali
Reporter: Pentru început vă rog să vă prezentaţi cititorilor noştri. Cine este Gabriel Mihali?
Gabriel Mihali: M-am născut în Bucureşti, oraşul în care am trăit până în anul 2000, atunci când m-am mutat la Satu Mare. De altfel, nici până atunci nu am fost străin de ţinuturile sătmărene având în vedere că tatăl meu s-a născut în zona Careiului. După absolvirea liceului, m-am înscris la Facultatea de Administraţie Publică, iar mai târziu am urmat un master în drept comunitar şi administrarea justiţiei antidrog. În prezent sunt masterand în psihologie clinică şi psihoterapie.

R.: Apoi, în urmă cu 13 ani, aţi venit la Satu Mare. Care au fost pietrele de hotar care v-au marcat ascensiunea profesională în această perioadă de mai bine de un deceniu?
G.M.: După cum v-am spus, m-am mutat în Satu Mare în anul 2000. Aici m-am implicat în mişcarea sindicală. Până în 2003 am fost preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), filiala Satu Mare. Între timp, pentru o perioadă de aproximativ un an şi jumătate am ocupat şi funcţia de director executiv în cadrul Nord-Vest TV. Apoi, începând din 2004 şi până în urmă cu aproximativ două săptămâni am fost administratorul a trei pieţe din Satu Mare. Este vorba despre pieţele „Someş”, cea din Micro 17 şi Piaţa din Carpaţi I.

R.: Încet, încet, ne apropiem de prezent. Trebuie să le spunem cititorilor noştri că în momentul de faţă ocupaţi funcţia de director în cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Satu Mare …
G.M.: Aşa este. Pe 23 aprilie am susţinut examenul la Bucureşti, pe care l-am trecut cu bine şi astfel, de aproape două săptămâni sunt directorul acestei instituţii. Pentru mine este un domeniu nou în cadrul căruia mă întâlnesc cu probleme diverse ce necesită cunoaşterea aprofundată a legislaţiei aferente în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene în vederea dezvoltării mediului rural.

R.: Vă rog să ne vorbiţi puţin despre specificul acestei instituţii. De fapt, cu ce se ocupă APDRP?
G.M.: Prin activitatea noastră, ne adresăm atât comunităţilor locale cât şi persoanelor fizice şi juridice. Multe unităţi administrativ-teritoriale doresc să implementeze proiecte pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale, în verea reciclării apelor uzate, modernizarea şi utilarea căminelor culturale, etc. Scopul nostru este de a-i ajuta şi implicit de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene în mediul rural. Trebuie să se ştie că, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, în sectorul agriculturii şi dezvoltării rurale România urmează principiile Politicii Agricole Comune. Vorbim despre un set de reguli şi măsuri care vizează în principal creşterea productivităţii, stabilizarea pieţelor şi garantarea securităţii în ceea ce priveşte aprovizionarea.

R.: Pentru a fi mai pragmatici v-aş ruga să vorbim puţin şi despre modul de finanţare a politicii agricole comune.
G.M.: În acest sens s-au creat două fonduri europene pentru agricultură: Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în vederea finanţării măsurilor de marketing şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). În ceea ce priveşte dezvoltarea mediului rural există mai multe direcţii prioritare şi anume: creşterea competitivităţii în sectorul agricol şi silvic dar şi diversificarea economiei rurale. Instituţia noastră este cea care asigură implementarea Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar, pe de o parte prin informarea potenţialilor beneficiari cu privire la modul de accesare şi implementare a proiectelor de investiţii cât şi în ceea ce priveşte depunerea de proiecte care să corespundă cerinţelor programului în general, şi măsurilor de investiţii în particular.

R.: Să luăm ca punct de pornire un exemplu concret. Dacă doresc să înfiinţez o livadă, care sunt paşii de urmat pentru a accesa fonduri europene?
G.M.: În primul rând beneficiarul trebuie să se adreseze unei firme de consultanţă care îl va îndruma exact acolo unde trebuie. Şi noi putem oferi detalii însă proiectul va fi întocmit de o firmă de consultanţă. Apoi, doritorii depun la Oficiul Judeţean al APDRP, în perioada sesiunilor de primire a proiectelor, un dosar ce va cuprinde cererea de finanţare care detaliază investiţia propusă la care se mai adaugă şi alte acte în funcţie de măsura accesată şi de perioada de derulare a investiţiei.

R.: Care sunt cele mai frecvente probleme de care se lovesc solicitanţii de fonduri europene?
G.M.: În primul rând este vorba despre dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea cofinanţării. Apoi, de lipsa unor avize şi certificate necesare din cauza depunerii cu întârziere a actelor pentru obţinerea acestora. Mai sunt şi probleme legate de lipsa actelor doveditoare a proprietăţii, nedepunerea tuturor actelor la dosar dar şi supraevaluarea financiară a proiectele propuse. Trebuie ştiut că fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu acoperă valoarea totală a proiectului, ci doar un procent din suma eligibilă, beneficiarul trebuind să asigure cofinanţarea acestuia. Fiecare proiect îşi are specificul lui şi în consecinţă actele şi avizele necesare nu sunt aceleaşi pentru toţi beneficiarii. Însă obţinerea acestora este o etapă fără de care proiectul nu poate fi depus. Mai trebuie să vă spun că, în general, neconformităţile găsite la primul control al dosarului sunt legate de documentele care dovedesc dreptul de proprietate sau folosinţă pentru teren şi clădiri. În cele mai multe cazuri solicitanţii confundă dreptul de proprietate cu cel de folosinţă şi astfel apar o serie de probleme legate de cadastru şi întăbulare.

R.: Care sunt domeniile pentru care APDRP oferă finanţare?
G.M.: Vă dau câteva exemple cât se poate de clare şi anume: modernizarea exploataţiilor agricole, instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, îmbunătăţirea complexelor agricole şi forestiere, stimularea IMM-urilor, sprijinirea fermelor de subzistenţă, etc.

R.: Vă propun să ne întoarcem la dumneavoastră. Care sunt proiectele de viitor pe care vi le-aţi propus din perspectiva funcţiei pe care o îndepliniţi în prezent?
G.M.: Doresc organizarea unei campanii de informare cât mai completă a potenţialilor beneficiari, să participăm cu standuri la tot felul de festivităţi, la târgurile de la ţară dar şi la târgul job-urilor. De asemenea, am în vedere o cât mai bună colaborare cu primăriile din judeţ. Totodată, doresc ca oamenii să fie cât mai bine informaţi cu privire la măsurile pentru care pot aplica în vederea accesării de fonduri europene. Referitor la primării şi nu numai, vreau să vă spun că în prezent avem o serie de proiecte în derulare ceea ce este un lucru extraordinar deoarece fiecare proiect în parte contribuie la dezvoltarea economică a unei anumite zone. Mai vreau să vă spun că, la nivel regional judeţul nostru stă destul de bine în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. În ceea ce priveşte noua structură ce se conturează, vorbesc aici despre zona metropolitană, în opinia mea acesta va constitui un impuls în vederea derulării unor proiecte cât mai însemnate, de anvergură, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

10 Comentarii la "Gabriel Mihali – omul din fruntea APDRP Satu Mare"

    Leave a Reply to ALCIBIADE

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.