Senatorul Valer Marian a fost exclus din PSD și USL

usl1usl2usl3
Întruniţi într-o şedinţă organizată în sala mare a Palatului Administrativ, parlamentarii, aleşii locali şi judeţeni ai Uniunii Social-Liberale (USL), dar şi directori de instituţii deconcentrate au votat azi, 15 mai, excluderea senatorului Valer Marian din USL.

În luarea de cuvânt deputatul USL, Ovidiu Silaghi a declarat că „în ciuda derapajelor domnului senator Valer Marian, USL Satu Mare merge mai departe. USL suntem noi şi nu domnul senator Valer Marian. Mesajul este unul de stabilitate. Noi am decis deja ca şi la alegerile viitoare să mergem tot cu USL. Referitor la domnul senator vreau să vă spun că nu poţi fi întotdeauna Gică contra, deoarece judeţul Satu Mare este un judeţ atipic. Pe lângă faptul că este un judeţ mic, sunt puţine voturi româneşti. Nu am reuşit să ne promovăm oamenii la nivel central. Nu am obţinut bani şi asta din cauza domnului senator”.

Deputatul Octavian Petric a subliniat faptul că „acum suntem la o întâlnire la care trebuie să luăm o decizie importantă, deoarece unul dintre colegii noştri a aruncat şi aruncă cu noroi în cei care l-au susţinut în campania electorală. Eu sunt deputat PSD şi mă doare extrem de mult că la noi în partid se întâmplă asemenea lucruri. La Sâmbră, noi, cei de la USL, nu ne-am putut aduna la cortul nostru ci eram împrăştiaţi pe la alte corturi. Motivul? Domnul senator Valer Marian a încercat să genereze scandal. Şi asta chiar şi după venirea domnului preşedinte, Traian Băsescu. Acţiunile domnului senator nu reprezintă USL-ul. Ne-am adunat aici să vă spunem că noi suntem USL-ul şi nu domnul senator. Domnul senator a denigrat imaginea primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a consilierilor dar şi a conducerii de la nivel central. Ceea ce se întâmplă nu ne aduce nicio cinste. Domnul senator avea destul material pentru a scrie despre fosta guvernare însă el a ales să lovească în oamenii din USL. PSD trebuie să se întrunească şi să facă un pas către reorganizarea organizaţiei deoarece acum suntem vraişte. Dacă nu, atunci o să ajungem ca o insulă şi nu o să ne caute nimeni”.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef prezent la şedinţa de azi a declarat că „este important ca electoratul să înţeleagă cine este USL la Satu Mare. USL la Satu Mare suntem noi cei care îi reprezentăm pe acei oameni care au fost şi sunt alături de noi. Poate că noi trebuia să ne prezentăm în această formulă mai demult. Poate este o problemă a PSD însă noi am discutat şi am înţeles că problema creată, cea cu privire la domnul senator, este a întregului judeţ. Acele mesaje apărute în presă nu au fost mesajele USL, ci a senatorului Valer Marian”.

Viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca a subliniat faptul că „merg prin cartiere şi oamenii mă întreabă: ce se întâmplă la voi? Dacă noi în interior nu ne înţelegem, cum să mai aibă oamenii încredere în noi? În loc să aducem bani acestui municipiu şi acestui judeţ, noi ne certăm”.

„Aici nu e vorba de un război între Mircea Govor şi Valer Marian. Aici e vorba de un senator al României, făcut parlamentar prin efortul nostru, al tuturor. Acest om şi-a bătut joc de şefii noştri de la Bucureşti. În zona Oaşului el ne-a tras în jos deoarece oamenii de acolo sau nu îl cunoşteau, sau dacă în ştiau, îl cunoşteau de rău ce e. Eu unul nu mai pot continua aşa. Dacă nu vom lua o decizie fermă de a scoate acest om din PSD şi USL, nu mai merită să facem politică în Satu Mare. Valer Marian este un măr putred care, dacă rămâne ne îmbolnăveşte pe toţi. Noi suntem o echipă care trebuie să rămânem uniţi şi să mergem împreună. Pe toţi pe care îi văd în jurul lui Valer Marian, îi văd afară din PSD şi USL. De aici trebuie să trimitem un mesaj clar către Bucureşti cu privire la ce vrem să facem. Mergem cu şefii noştri de la Bucureşti sau mergem împreună cu Valer Marian în noroi. Văd că domnul Ciocan (Gheorghe Ciocan) nu este prezent în sală deşi a fost invitat. În fine. Este alegerea dumnealui. Azi trebuie să ne lepădăm de Satana”, a declarat vicepreşedintele CJ, Mircea Govor.

Au fost însă şi câteva voci mai puţin decise în ceea ce priveşte corectitudinea întânirii de azi ai reprezentanţilor USL. Primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca a declarat că „eu cred că vis-a-vis de poziţia pe care putem să o luăm faţă de Valer Marian, trebuie să o luăm în cadrul PSD. Cu privire la unele declaraţii făcute aici că PSD ar fi în degringoladă vreau să vă spun că nu e aşa. Noi suntem un partid puternic, o adevărată forţă în judeţ”.

O altă voce care a lăsat într-o oarecare măsură impresia că nu agrează motivul întâlnirii aleşilor USL a fost şi cea a primarului din Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca. La finalul unui discurs oarecum neutru, primăriţa din Negreşti a declarat că „să nu uităm că, dacă unul dintre colegii noştri astăzi este un proscris, până ieri a fost un zeu”. Printre altele, Fedorca a cerut respectarea regulamentelor de partid, luarea deciziilor privind membrii de partid în şedinţe statutare şi nu în ultimul rând sesizarea organelor abiliate pentru cercetarea abuzurilor.

În cele din urmă aleşii liberali s-au retras lăsându-şi partenerii de coaliţie să continue şedinţa. La finalul acesteia s-a propus și votat excluderea senatorului Valer Marian din PSD Satu Mare strângându-se și semnături în acest sens de la toți cei prezenți în sală.

9 Comentarii la "Senatorul Valer Marian a fost exclus din PSD și USL"

    Leave a Reply to Jimmy

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.