Filomena Finta se alătură campaniei derulate de Asociaţia “Stea” Satu Mare

Filomena-Finta
Campania Asociaţiei „Stea” intitulată “11 – Apel pentru sufletul tău!” a fost lansată azi, 8 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Sala XXI a Palatului Administrativ. La întâlnirea cu reprezentanţii mass-media au participat, din partea asociaţiei, Diana Bretan şi Filomena Finta (Miss România în 2003), aceasta din urmă oferindu-şi sprijinul în derularea campaniei.

Potrivit celor declarate de Diana Bretan, în cadrul acestei campanii, care se va desfăşura pe tot parcursul anului, Asociaţia “Stea” va oferi sătmărenilor evenimente de mare amploare precum: prezentări de modă, recitaluri, târguri de produse hand-made, expoziţii de fotografie şi artă, târg de carte, spectacole artistice (dans, teatru, concerte) toate acestea în semn de mulţumire tuturor celor care au sprijinit, sprijină sau vor sprijini activitatea asociaţie sătmărene. Prima acţiune din cadrul campaniei va avea loc în data de 9 mai, la Filarmonica “Dinu Lipatti”. În cadrul spectacolului oferit, Filomena Finta va prezenta o parte din creaţia sa de designer.

“Ce trebuie ştiut despre Asociaţia “Stea”? Este o organizaţie neguvernamentală care oferă servicii sociale copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 0 şi 35 de ani, din judeţul Satu Mare, a căror caracteristică comună este aceea de a se afla în dificultate (copiii şi tinerii străzii, tineri dezinstituţionalizaţi). În spatele fiecărui copil fără adăpost, cerşetor sau aurolac de pe stradă se ascunde o dramă. O dramă care putea fi povestea oricăruia dintre noi. Noi am avut o şansă, aceea de a fi născuţi într-o familie, de a fi crescuţi sub un acoperiş şi de a fi hrăniţi până am devenit independenţi. Ei, beneficiarii Asociatiei “Stea”, au dreptul la această şansă. Asociaţia “Stea” luptă împotriva cerşetoriei şi exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă”. Diana Bretan susţine că “în prezent asociaţia este susţinută în procent de 60% de către italieni, 20% de francezi iar restul de către noi. Însă încet, încet italienii se retrag. Din punct de vedere financiar suntem praf şi pulbere”.

Reprezentanţii asociaţiei invită toţi sătmărenii să participe la acţiunile derulate în cadrul acestei campanii manifestând deschiderea de a oferi o şansă reală de integrare socială copiilor şi tinerilor străzii. Potrivit celor declarate de Diana Bretan “deşi asociaţia există de 7 ani, nu ne cunoaşte nimeni. Trebuie să ne facem cunoscuţi. Acesta este rostul acestei campanii. Noi nu cerem de la nimeni, nimic. Cei care doresc pot să ne ajute fiecare după posibilităţi. Vom amplasa cutii pentru donaţii. Prima cutie va fi amplasată la Galeria Real şi suntem în discuţii şi cu Kaufland”.

 

8 Comentarii la "Filomena Finta se alătură campaniei derulate de Asociaţia “Stea” Satu Mare"

    Leave a Reply to Pintea Bogdan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.