Primarul Dorel Coica răspunde acuzelor senatorului Valer Marian

dorel-coica
După ce nu i s-a îngăduit să ofere explicaţii acuzelor formulate de către senatorul Valer Marian în cadrul conferinţei de presă susţinute azi, 21 martie la sediul USL, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica a organizat în cursul acestei după-amiezi o altă întâlnire cu ziariştii, în biroul său de la Primărie.

„Eu am vrut să lămuresc problemele ridicate de domnul senator la conferinţa de presă unde au fost prezenţi şi alţi colegi din partid însă mi-a spus că e conferinţa dumnealui şi nu admite ca cineva să-i strice conferinţa de presă. Eu nu am avut să fac aşa ceva. Am dorit să fiu punctual şi să lămuresc problemele ridicate de domnul senator”, a declarat dr. Dorel Coica.

Edilul-şef al Sătmarului a dat explicaţii în ceea ce priveşte modul de distribuire a alimentelor primite de la Uniunea Europeană. „Consiliul Judeţean identifică persoanele cu nevoi sociale şi întocmeşte lista cu asistaţii, după care trimite Primăriei o adresă cu numele şi domiciliile acestora. Noi, adică SPAS a primit o asemea listă cu aproximativ 100 de nume. La poziţia 75 figurează Micu Mia din Satu Mare, cu domiciliul pe strada Mircea cel Bătrân nr. 19, probabil la aceeaşi adresă unde locuieşte şi domnul senator. Cei de la SPAS au formulat cererea şi au trimis plicul împreună cu invitaţia la acea adresă. Acel plic a ajuns la domnul senator. Oamenii de la SPAS nu au de unde să ştie cine domiciliază la o anumită adresă. Domnul senator a ieşit şi a spus că SPAS-ul trimite plicuri la diverse persoane care apoi ridică alimentele în mod abuziv. Nu a fost o greşeală intenţionată a SPAS-ului. Dacă domnul senator are semnale că se fură alimente îl rog să se adreseze instituţiilor abilitate. Noi nu am găsit nicio abatere la această instituţie. Eu în schimb mă întreb de ce a desfăcut plicul? Acest lucru înseamnă violare de corespondenţă. Dumnealui însă susţine că plicul era desfăcut”, explică primarul Coica.

„Referitor la solicitarea domnului senator către Apaserv de a verifica modul de calcul a facturilor de apă, vreau să vă spun că nici până astăzi nu am primit o adresă oficială din partea domnului senator prin care roagă Primăria căruia Apaserv-ul i se subordonează din punct de vedere ierarhic, să verifice această instituţie. Dânsul a înţeles să trimită acuze şi cereri de demisie prin presă. Noi suntem instituţie publică şi nu răspundem la cererile trimise prin presă sau pe canalele de televiziune. Dânsul e parlamentar şi ar trebui să ştie că atunci când un parlamentar doreşte un răspuns trimite o adresă în mod oficial celor de la care doreşte răspunsul. Dar spre informarea domnului senator vreau să spun că am discutat cu noua conducere al Apaserv-ului rugându-i să facă o analiză temeică legată de calitatea şi de preţul apei atât în municipiu cât şi în teritoriu. I-am rugat să întocmească un raport. După ce primesc acel raport voi informa atât populaţia cât şi pe domnul senator”.

Referitor la solicitarea senatorului Valer Marian în ceea ce priveşte demiterea şefului Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale (DITL) Satu Mare, Iosif Drimuş, edilul-şef a declarat că acesta este funcţionar public. „Domnul senator ar trebui să ştie că domnul Drimuş este funcţionar public şi schimbarea sau demiterea unui funcţionar public nu se face la ordinea unui parlamentar sau primar de municipiu. Procesul de demitere a unui funcţionar public trebuie să treacă prin nişte etape. Dacă domnul senator are informaţii corecte că domnul Drimuş ar fi prejudiciat bugetul municipiului cu sumele pe care dânsul le-a avansat îl rog în mod oficial să-mi prezinte şi mie acele sume printr-o adresă şi îl rog în mod oficial să facă plângere penală sau să înştiinţeze instituţiile care se ocupă cu cercetarea acestor fapte. Dacă domnul Drimuş în urma acuzelor domnului senator se dovedeşte a fi vinovat vă asigur că, domnul Drimuş va pleca nu doar din funcţie ci şi din instituţie dar trebuie să avem nişte fapte dovedite. Încă odată îl rog pe domnul senator să studieze statutul funcţionarului public legat de demiterea acestora”.

Cu privire la sondajul comandat de senatorul Marian, primarul spune că va fi realizată de o echipă din Bucureşti. „Sper ca sondajul respectiv să fie plătit de domnul senator şi nu de partid sau de alte instituţii. În sondaj vor fi analizate două primării şi anume: Primăria din Negreşti şi cel din Satu Mare. Şi vă pot spune şi rezultatul acestui sondaj. Primăria din Negreşti va ieşi pe locul I iar Primăria Satu Mare pe locul III. Pe locul II nu va fi nimeni”, a declarat primarul Coica.

4 Comentarii la "Primarul Dorel Coica răspunde acuzelor senatorului Valer Marian"

    Leave a Reply to mayageo

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.